A cui e vina?

Citeam ieri despre o tipa care isi plangea de mila, spunand ca nu intelege cum de barbatii pe care ii cunoaste ii ajung in 99% din cazuri prieteni, si nu iubiti. Bulversat de aceasta lipsa de rationament, m-am gandit sa elucidez aici misterul, chiar daca respectiva probabil nu va citi aceste randuri. Macar ma voi simti eu impacat.

1. Sunt timida.

Draga mea, nasol. Rau! Personal iti zic ca e naspa, care va sa zica este. De ce? E simplu. Cat timp tu il vezi pe armasarul Fernando pe strada si incerci sa legi un contact vizual cu el, desi inima iti bate cu putere, si simti cum sangele iti pulseaza in vena de pe frunte, el este distras de alta tipa care nu are nici o jena in a il verifica din cap pana in picioare, trecand de la freza la ochi, la gura, la gulerul camasii descheiate unde i se vede parul carliontat de pe piept, la curea si in final la pantofi. Goriloiul, goriloi, se va simti flatat si in cazul in care nu este si el timid ca tine, va zambi domnisoarei care este atat de insistenta pe fizicul lui. Ea: 1. Tu: 0, ca inca incerci sa ii atragi privirea ne-uitandu-te la el, deci esec total.

2. Toti barbatii pe care ii cunosc imi ajung prieteni, si nu boyfriends.

Pai, na, ce sa zic….eu cred ca e vina ta. NU exista nici o posibilitate ca un barbat sa nu vrea sa fie mai mult de prieten cu o femeie. Deci dorinta este. Problema vine din “obstacolele” pe care femeile le pun in fata armasarului, sau din comportamentul lor. Ca sa fim perfect cinstiti, avand in vedere ca in Romania noastra momentan sunt 40% barbati si 60% femei, multi dintre noi (eu inclus) ne-am cam saturat de aerele de “vreau sa fiu cucerita” pe care unele matroane le abordeaza. Sure, as avea un motiv sa vreau sa te cuceresc, daca ati fi voi 40% si noi 60%. Dar nu e asa. E invers. Ceea ce inseamna ca pentru fiecare tipa care tine garda sus prea mult, plictisind potentialul barbat care o urmareste, exista alta care va sti sa fie cand accesibila, cand inaccesibila, provocand acel mini-joc de teasing care este atat de placut (dar care iarasi, daca dureaza prea mult, plictiseste). So, revenind. Ori toti barbatii pe care ii cunosti tu sunt homosexuali (exclus, dar posibil daca frecventezi numai baruri ca Sherlock (s-a inchis de ani buni) si Santa Fe), ori esti tu urata. Posibilitatea ca o femeie care este cel putin ok sau draguta (deci nu o frumusete orbitoare) sa fie tratata ca “amic” de barbati este ZERO, doar daca nu intervine factorul “cum se comporta ea”.

Despre cum se comporta ea: O sa radeti voi, femeilor, dar barbatii stiu si ei o chestie (eu cel putin o stiu). O data ce ai intrat pe “friend zone” cu o femeie, sansele sa iesi de acolo sunt infime (la fel de mari ca sansele ca Adrian Copilul Minune sa se apuce sa cante Heavy Metall). O femeie te va privi ca pe un prieten/frate, si…cam asta e. Sfatul meu personal pentru cei care sunt blocati acolo: MERGETI MAI DEPARTE! Nu va pierdeti timpul sperand ca POATE ea va vedea cat de buni sunteti voi la suflet si la la la, si li li li, si peste 3 ani, ca in filme, ea va realiza ca ati fost aproape de ea tot timpul, si va aprecia. Rahat de bou! Am fost si eu acolo, am facut si eu ceea ce un baiat sensibil ar face, am asteptat, am sperat. N-are nici un sens. Hmm, nu, nu sunt “bitter”. Sunt doar logic. Move on, este cea mai buna solutie. Daca nu crezi asta, revino la pasajul “40% barbati, 60% femei”. Balta are peste, cum s-ar zice. Nu merita sa iti pierzi TU timpul pentru asa ceva. Daca TU nu esti indeajuns pentru cineva, acel cineva nu este indeajuns pentru TINE.

Of, sa revin iarasi: Tu, draga mea, te comporti ca o prietena, si esti si timida. Nu stii sa il mangai pe spate din cand in cand, sa ii pui mana pe genunchi cand vorbesti cu el (si crede-ma ca am patit eu asta. este imposibil sa ignori o femeie care vorbeste cu tine in timp ce ti-a pus mana pe genunchi/picior/pulpa). El:

a) Goriloi. Vede. Incearca putin sa lege ceva. Tu te sperii si te retragi. El zice “fuck it”, zambeste frumos, te trece la categoria “nu ajung cu ea in pat” si in momentul ala nu mai existi pentru el.

b) Timid. Ii e prea frica sa incerce ceva. Tie la fel. Amandoi va duceti acasa si plangeti pe perna seara, sperand ca marea dragoste va aparea.

“Barbatul nu trebuie sa fie timid! Trebuie sa fie barbat! Sa incerce!” <— whatever. Mie mi s-a cam luat de acest arhetip. Poate e momentul sa faca si doamnele niste pasi in fata, avand in vedere ca majoritatea s-au emancipat atat de mult incat nu mai gatesc si nu mai poarta fuste (este fixul meu personal. O femeie adevarata gateste si poarta fuste, care sunt mult mai sexy decat pantalonii. O fusta business >>>> orice pereche de blugi mulati, parerea mea). M-am saturat si de perversele care:

a) se imbraca provocator

b) se rujeaza/machiaza ca pentru nunta

c) merg in baruri si resping orice incercare de a intra in vorba cu ele

d) probabil merg acasa si se simt satisfacute de puterea pe care o au (respingerea barbatilor atrasi de ele) , comentand in acelasi timp cat de “porci si nesimtiti” suntem.

Obisnuiau sa ma enerveze aceste specimene. Acum nici macar nu ma doare in cot. Imi vine efectiv sa rad cand le identific (si sunt usor de recunoscut).

Morala: Doamnelor, nu mai fiti timide. Doar voi aveti de pierdut.

P.S. Ranting random in timp ce sunt la munca, si probabil pentru care partea feminina de pe lista de mess ma va critica (dar sunt obisnuit).

Melodia zilei 100

Old school

Nu ma uit urat…

Acum 6 ani. Seara. Aproximativ ora 10. Fiind vara, este semi-intuneric, si nu bezna totala. Stau la calculator si ascult muzica pe casetofonul cumparat din primul salariu. Am inregistrat 2 ore ale unui post de radio care emite noaptea numai muzica. Si acum ascult caseta aceea in fiecare zi de 3-4 ori, pana cand am invatat fiecare melodie, versurile, si ordinea lor. Ma uit in jur. Sala de internet cafe este goala. Nimeni. Nici nu stiu ce zi este. Nu ca ar conta. Stiu doar ca la ora 8 sunt la servici, si pana la 7 dmineata cand plec, mai e cale lunga. Trec pe la facultate, stau la cateva cursuri dupa care ajung acasa frant de oboseala pe la pranz, si dorm pana la 6-7 cand ma trezesc. Rutina totala.

Oftez si incerc sa ma concentrez la ecran si la ce ma joc. Aud usa si ridic capul. Un tigan tanar si bine facut vine apasat inspre mine. Dau sa ma ridic, dar o mana grea ma apasa pe scaun:

- Banii! Unde ii tii?

Speriat si surprins, nu reusesc sa ingaim nici un cuvant. In secunda urmatoare isi face aparitia si un cutit, care mi se flutura prin fata. Deja vad dublu, si ma gandesc de ce trebuie sa mi se intample tocmai mie. Revad fulgerator filme de actiune in care eroul isi blocheaza atacatorul cu mult curaj si istetime, si iese invingator. Tot imediat iau decizia ca eroul ala este un prost care nu ar rezista oricum in fata unui tigan ca acela care ma ameninta pe mine cu cutitul. Fac semn cu mana inspre camera din spate, in care un dulap micut de lemn ascunde cateva plicuri, cu incasarile turelor de pe zi.

- Stai aici! Daca te misti, bag cutitu’-n tine, INTELEGI?

Dau din cap, vizibil incercand sa il fac pe individ sa ma creada ca am inteles. El dispare cateva secunde, si isi baga capul iarasi pe usa dintre cele 2 camere.

- Daca misti, te-am ars!

Fac ochii mari, simtind cum pulsul mi se ridica. Ma gandesc speriat daca nu cumva faptul ca vreau sa ma asez mai bine in scaun se pune ca miscat. Decid ca este, tehnic, miscat, desi intentia nu este una care sa il ameninte pe individul care acum probabil indeasa plicuri cu bani in buzunar. Nu pot sa ma abtin sa nu ma gandesc ca incasarile azi au fost slabe din cate mi-a zis Victor, baiatul de pe zi, iar cele de pe seara nu sunt nici macar incepute, banii fiind la mine in buzunar, pentru ca ii depun in plicuri numai cand fac inventarul. In cazul in care lucrurile iau o intorsatura mai nasoala, sunt ferm decis sa ii dezvalui hotului existenta banilor din buzunarul meu. Nu merita sa fii injunghiat pentru cateva sute de mii de lei, asta este clar.

Un zgomot ma trezeste putin din gandire. Tiganul trece pe langa mine intr-un pas rapid, aproape alergat.

- Daca iesi pe usa la mai putin de 5 minute dupa mine, vin si iti iau gatu’! Vezi ca am baieti care se uita la usa!

Si zicand astea, zboara afara si dispare in intunericul care deja s-a lasat.

Ma las incet pe spatarul scaunului. S-a terminat. Asta a fost. A durat mai putin de 2-3 minute, dar pare ca a fost mult mai mult. Ma ridic incet, dar nu cutez sa ma misc de langa scaun. Si daca baietii aia care se uita la usa chiar exista? Ma duc la baie si imi dau cu apa pe fata. Observ ca sunt rosu ca racul si ca inima imi bate foarte rapid. Respir adanc de cateva ori si ma duc inspre usa. Ies din sala de internet si ma duc inspre pensionarii care joaca table la nici 50 de metri de intrare. Se dovedeste ca unul dintre ei este bun prieten cu patronul, si il suna. Acesta ajunge in 10 minute la sala, si ma descoase ingrijorat. Se bucura si ma bate pe umar cand ii arat ca incasarile de pe seara sunt la mine in buzunar, si ca hotul a luat maxim 300.000 (nici macar jumatate din incasarile care se fac pe o tura normala) din plicurile care erau in dulap.

***********************

- Hai!

Dau din cap aprobator si il urmez pe politist intr-o camera mare, cu un rand de mese la perete, unde stau asezati nu mai putin de 14-15 tigani, imbracati toti in tricouri rosii si pantaloni negri. S-ar parea ca Politia Romana chiar este eficienta, daca au reusit sa stranga in 2 ore toata sleahta asta. Intrarea mea curma putin murmurul care este in camera. Toti ochii sunt pe mine. 15 tigani + 5 politisti ma privesc scrutator. Indraznesc sa ma uit si eu in jur, si apoi la politistul care este cu mine.

- Hai, plimba-te si vezi daca e pe aici, daca il recunosti!

Aprob din nou si incep sa merg incet de-a lungul meselor, privind pe fiecare in parte cateva secunde. Unii isi lasa capul in jos. Altii ma privesc in ochi, sfidator. Unii zambesc. Altii nu exprima nimic pe fata. Iar unul este chiar mort de beat. Fac doua ocoluri incete de sala si ma intorc la politist.

- Eh? E?

- Nu!

Las capul in jos, putin dezamagit. Oare, daca il indic pe vreunu-l, as fi un om rau? Cel putin jumatate au fetze care indica destul de clar ca au facut CEVA, si nu sunt siguri daca eu stiu acest lucru, sau daca am vreo legatura cu ce au facut ei. Dar…nu ar fi corect. Cu ce ar ajuta pe cineva chestia asta? Alung gandul din cap.

Tiganul de langa mine, chiar la intrare, se uita urat la mine. Incruntat. Nervos. Iritat. De cand am intrat m-a urmarit incet cu privirea, si am incercat sa evit sa il privesc in ochi, timorat si speriat de atitudinea asta. Politistul il observa, si se intoarce inspre el:

- CE TE UITI MA URAT?!

Tiganul se uita la mine, se uita la politist, si intr-o metamorfoza senzationala, demna de Oscar, transcende din privirea plina de ura si nervozitate intr-un zambet care ar inmuia si inima de piatra al unei statui:

- Nu ma uit urat…sa moara mama!

*************

Da, chiar s-a intamplat.

Se termina anul

Si nu se face sa nu mai scriu din cand in cand. Multumesc fanilor (incepand cu Roberto) care m-au mai interpelat din cand in cand cu un “nu mai scrii?”. Motivul este simplu. Nu am mai avut nici chef si nici idei. Mare parte a fost si din cauza acelui “Nu ma vei citi…” pe care nu regret acum ca l-am scris, dar privind la rece poate ar fi fost mai bine.

Am devenit mai cinic, si mai “rau”. Mai ironic si mai sarcastic. Mai nepasator. Mai logic? Mai “i don’t care”. Nu stiu daca este un lucru bun sau rau, si nici nu pun problema asa. Daca imi este bine asa? Deocamdata ma simt excelent in aceasta postura.

Drumul spre servici s-a prelungit cu inca 4 statii. Acum cobor la Semanatoarea. Trecand peste faptul ca nu gasesti “de haleu” decat mergand cel putin 10-15 minute (unde esti tu, oh, Universitate cu 3 cantine, 4 shaormarii si 2 pizzerii la 2 pasi?) si uneori chiar mai mult (pana realizezi ca mai bine iei metroul 1 statie doh), trebuie sa recunosc ca partea romantica din mine apreciaza cat de frumoasa este Dambovitza, cu culoarea ei verzuie (incerc sa nu ma gandesc ca nu este culoarea naturala) si Lacul Morii care se vede atat de bine de la biroul meu (si iarasi incerc sa nu ma gandesc la valize pline de reprezentanti ai Asiei veniti pe taramurile neaose).

Sambata am fost la nunta. Trecand peste faptul ca am fumat si foarte mult, pot acum sa spun cu mana pe inima ca “tuica + Sprite = teh win”. Am avut grija sa nu amestec bauturile (in-afara de un whisky de pornire la inceput si paharul obligatoriu de sampanie la tort) asa ca am putut da gata o bardaca de tuica amestecata cu 2l de sprite, fara sa ma imbat (stiu ca pentru unii alergatori de performanta juma’ de litru de tuica e doar “incalzirea”, dar eu nu sunt un bautor inrait). A fost o nunta frumoasa, si la care mi-a facut placere sa ma duc. Am vazut 2 oameni fericiti (mai multi, dar ei erau in prim plan) si le doresc sa li se implineasca tot ce isi pun in minte. Noroc si sanatate pentru Cos si Diana! (Cos care ma face “nigga” la ora 11 dimineata si Diana care este atat de buna sa imi critice mereu iesirile sarcastice pe blog, i love you guys)

Si pentru ca mi-am facut putin chef, si mi s-au incalzit degetele, promit ca zilele astea sa scriu o poveste, sau o intamplare.

Eugen

Melodia zilei 99

Bad Day!

Oldies but goldies

De la generala pana la liceu:

Matchbox 20 – Breakfast at Tiffany’s
Goo Goo Dolls – Name
TLC – Waterfalls
Seal – Kiss from a rose
En Vogue – Don’t let go
No Mercy – Where do you go
R. Kelly – I believe i can fly
Ace of Base – All that she wants
Joan Osbourne – One of us

!!!!!!!

Si cate mai sunt… Melodii vechi si culmea MELODII PE CARE POTI SA LE ASCULTI, nu mizeriile din ziua din azi… Am imbatranit…

Jimmi Hendrix – All along the watchtowers

OMFG WTF LOL BBQ ROTFLMAO!: Coco Jambo (ba voi ati innebunit, super melodie….)

Reactia unui prieten la vederea videoclipului:

****** ******: mama ce BUUUUUUUUUUNAAAAAAAAAAAAAA ERA AIA

Tartane!

O melodie

Pe care o ascult de vreo 2 saptamani, cam 1-2 ore pe zi minim.
Standing Ovation

Iar asta e tot excelenta, din aceeasi categorie:
The moon and the Superhero

A avea noroc 3

Stau in parc pe banca. Nu imi aprind o tigara, pentru ca m-am lasat de fumat acum cativa ani. Inca mai am gesturile si reflexul sa bag mana in buzunar dupa pachetul de tigari si bricheta. Dar am renuntat. Pentru singurul motiv care m-ar fi facut sa ma las.
Langa mine, doua doamne discuta aprins despre detergenti, scoala, noua invatatoare si pretul carnii. Exact in ordinea asta. Eu zambesc relaxat, incercand sa urmaresc cu privirea cei trei copii care se dau in leagan. Doi baietei si o fetita. Cei doi rad si incearca sa isi dea pumni unul altuia. Fetita rade si ea, dar se fereste de ei, atunci cand acestia incearca sa o atinga si pe ea. Intr-un fel, prinvindu-i, imi dau seama cum este sa fii inca mic si nestiutor, si sa gasesti bucuria intr-o ciocolata, sau intr-o “Fatz-ascunselea”, fara sa ai griji si responsabilitati, ca un om mare.
Un baietel sare din leagan, si alearga inspre una dinspre doamne. Aceasta il dojeneste incet pentru ca e “zvapaiat” si pentru ca nu e si el mai “ponderat” (atatea amintiri legate de cuvantul asta). El nici macar nu o baga in seama, ia o minge mare si rosie de pe banca si o arunca in fata lui, luandu-si avant. Sutul face mingea sa ajunga langa leagan, unde al doilea baiat o ia in primire.
Fetita coboara din leagan si ea, se opreste putin uitandu-se la baietii care tot suteaza de la unul la altul, si vine inspre banca.
- Tati, pot sa ma joc cu mingea?
Zambesc, si ii raspund bland:
- Vrei sa te joci cu mingea cu baietii? Stii ca ultima oara te-ai suparat ca nu te lasau in pace.
- Da, dar…
Se gandeste putin, cu un aer afectat.
- De fapt, da! Nu vleau sa ma joc cu mingea! Ultima oala cand m-am jucat cu mingea, mi-am lupt buza!
Deschid ochii mari:
- Buza?
Ma uit la fata ei, si nu e nici o urma pe chipul ei angelic. Ea se uita la mine serios.
- Vad ca nu ai nimic la buza.
- Nu buzaaaa! BUZAAAAA!!!!
Si se trage de camasuta de pe piept.
- BUZAAAA!
- Ahhhhh! Adica bluzaaaaa….
- Da! BUZA!
- b-LU-za!
Se uita la mine si scoate limba, punandu-si mainile crucis pe piept, suparata ca ii atrag atentia.
- Ileana, te-ai suparat?
- Da!
- Calorifer poti sa zici?
- Calolifer!
Incep sa rad, iar ea bate din picior suparata.
- Eh, nu incepe acum. Ti-am zis ca nu e frumos sa bati din picior!
- Ialta-ma, tati!
Face o figura atat de trista incat imi vine greu sa fiu suparat. O ating pe pletele roscate.
- Nu m-am suparat. Dar nici tu sa nu mai bati din picior. Da?
- Da!
Si cu astea fiind zise, isi insfaca papusa de pe banca, si incepe sa o legene.
Eu imi trec mana prin parul carunt, si ma las pe spate pe banca. Ma gandesc putin in urma, cu multi ani in urma. Si imi dau seama ca probabil, fara sa stiu, au fost 2 momente in viata mea cand totul s-a schimbat datorita ei. O data m-a ferit de rau, si a doua oara m-a facut sa intalnesc binele. Exact cum a zis ea. Imi dau seama ca m-a mintit, si ca nici o intalnire cu ea nu este o coincidenta. Dar probabil ca a vrut sa ma faca sa cred ca am avut noroc. Intr-adevar, noroc. Sa gasesti pe cineva care nu casca si care nu se plictiseste cand ii zici de problemele tale. Cineva care se bucura sincer atunci cand vii acasa fericit. Cineva care zice lucruri pe care poti sa le asculti. Stiu ca am defecte, si unul dintre ele este faptul ca nu sunt un bun ascultator. Imi vine foarte greu sa ascult pe cineva daca nu are ceva interesant (cel putin pentru mine) de zis. Cineva care isi doreste ce iti doresti si tu.
Oftez incet, dar nu este un oftat de suparare, ci doar un oftat de multumire.
- Multumesc! murmur incet, zambind.
- Cu placere!
Nu e cazul sa ma intorc. Vad o silueta care arunca o umbra asupra Ilenei. Fetita se uita in sus zambind:
- Tati, e o tanti cale volbeste cu tine!
- Stiu Ileana, stiu. Ia vino si stai langa tati.
Ileana se aseaza cuminte langa mine, si imi pun mana dreapta tinand-o ca intr-un leagan langa mine.
- Ia loc, zic fara sa ma intorc.
Se aseaza langa Ileana, si de-abia atunci ma intorc sa o privesc. Arata la fel. Exact la fel.
- De data asta esti foarte calm, foarte stapan pe tine insuti.
- Sunt doar…impacat.
Zambesc.
- Iar tu nu te-ai schimbat deloc. Oare de ce nu ma surprinde. Eu am parul alb, si sunt mai putin agil si gratios ca ultima oara cand ne-am intalnit. Iar tu esti neschimbata. Avantajul meseriei?
Expresia fetei ei este surazatoare. Nu cred ca poate sta foarte mult fara sa zambeasca. E in firea ei.
- Ma bucur ca lucrurile iti merg atat de bine. Chiar ma bucur. Nu as fi crezut. Stii, ti-am zis ca pot sa fiu sigura doar 99%, si mereu exista sansa sa gresesc.
- In cazul asta nu ai gresit, stai linistita.
Ileana se fataie intre noi doi, uitandu-se cand la fata mea, cand la fata ei.
- Ileana, dansa este o prietena de-a lui tati. Si pe ea tot Ileana o cheama. Saru-manaaaaa!
- Salu-manaaaa!
- Prefer sa imi zici…..Maria.
- Maria?
- Da. Te va scuti de a zice Ileana si de a ne uita amandoua la tine in acelasi timp.
Rad.
- Corect!
Ma uit la amandoua si mi se pare ca seamana una cu alta. La ochi, mai ales.
- Cati ani ai Ileana?
- Tlei ani si un pic!
- Vaaaaai, ce mare esti! Si asta e papusa ta?
- Dap!
Zambesc si o mangai pe crestet.
- Poti sa imi zici, daca vrei, cu ce ocazie te revad.
- Ah, nimic care sa te priveasca pe tine direct, stai linistit. Imi place sa mai trec pe la cunoscuti din cand in cand.
- Ca ultima oara?
Rade incet, cu aceleasi gesturi ca altadata, dandu-si parul pe spate.
- Da, recunosc, am mintit. Dar a fost o minciuna in scopuri bune, nu crezi? Pentru ca inca te-ai indoit de ce va iesi din intalnirea ta cu tipa aia. Daca iti spuneam clar ca te vei intalni cu viitoara ta nevasta si mama copilului tau, te-ai fi comportat prea sigur pe tine, prea…badaran, ca sa zic asa. Intelegi?
- Inteleg perfect, si am inteles si atunci.
- Bun, inseamna ca nu imi porti pica.
- Nu ti-am purtat niciodata. Ba chiar ti-am multumit de mii de ori in gand, in ultimii ani. Daca ar stii Raluca, ar fi geloasa.
- Tati, ce inseamna geloasa?
- E atunci cand mami se uita la televizor si zice: uite-o si p-asta cum se-mbraca, tati!
- Vai, ce rau esti!
- Stai linistita…Maria…glumesc si eu. Raluca s-a obisnuit. Dar inca imi mai scapa cateva boabe de piper in plus in farfurie cand vrea sa ma pedepseasca.
- Hah! Imi place stilul ei!
O mangaie si ea pe Ileana pe crestet. Fetita mea se uita zambind la ea, cu ochii mijind, asa cum fac copii cand vor sa te faca sa intelegi ca sunt foarte fericiti. Observ pe mana ei dreapta o cicatrice, putin deasupra inelarului. Nu este foarte mare, dar este o rana foarte veche, dupa cum arata.
- Nu credeam ca poti sa te si tai!
Ea isi trage mana repede, si spune putin incurcata.
- Este…mai complicat. Nu ai intelege daca ti-as explica.
- Incearca?
- N-are sens. Vei intelege oricum singur.
Tacem putin amandoi.
- Ai observat ca am parul ca fetita ta? zice, si isi ravaseste cocheta parul.
- Da, am observat. Va sta bine la amandoua.
- Si ai putea spune ca semanam si la ochi.
- Si, admit incet.
- Inseamna ca o sa creasca frumoasa ca mine!
O privesc putin ironic.
- Lasa-ma sa ghicesc. Pisica din tine trebuie sa toarca acum, si sa se auda laudata?
- Ca orice femeie, nu?
Dau din umeri.
- Ca orice femeie, daca vrei…
Ileana nu mai are stare, si se ridica de pe banca, abandonand papusa. Alearga inspre cei doi baieti care inca se joaca cu mingea mare si rosie.
- Cand ma uit la ea, mi se topeste inima. Stii, ma gandeam de mult cum ar fi sa ai un copil, ce ai simti cand l-ai vedea crescand langa tine, si nu m-am inselat. Chiar este cel mai frumos lucru din lume.
Se uita la mine serioasa.
- Stiu. Chiar ….stiu. Si parca e dureros cand ii vezi pe altii cum ii cresc pe ai lor, in timp ce tu nu ai unul, nu?
- Da…poti sa zici si asta. Dar totul vine, in timp. Cine ar fi crezut?
Se uita in jos, putin trista, ceea ce ma surprinde.
- Esti…ok?
- Da. Da, sunt ok. Doar ca m-au cuprins gandurile. Uite, de aceea imi place ce fac. Am atatea de rezolvat, incat uit de mine, si uit si de problemele mele.
- Zanele au probleme?
- Ha-ha-ha! Imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu sunt o zana.
- Nu?
- Nu, nu…Stiu ca ti-am lasat impresia asta, dar chiar a fost sau este doar impresia pe care am vrut sa ti-o dau. Nu sunt o zana, nici un inger.
- Un demon?
- Nici! Un om, ca si tine.
- Cu puteri….paranormale?
Sta putin si se gandeste.
- Nu. Nici o putere. Chiar…nici o putere. Uite, de aceea am venit azi aici. Ca sa te fac sa intelegi.
- Ce?
- Nu pot sa iti zic, trebuie sa ajungi singur la ce concluzie vrei. De altfel, cred ca in momentul asta ar trebui sa fii foarte atent la Ileana.
Ma intorc cu fata inspre Ileana, si o vad cum se apleaca sa ridice mingea. Unul dintre baieti suteaza cu putere si vad cum piciorul lui ii loveste mana. O aud tipand, si o vad prabusindu-se in fund, pe nisip. Ma ridic de pe banca fulgerator si alerg inspre ea. Ajung langa ea si ma aplec sa o ridic.
- Tati, ma doale!
O ridic de jos, cu grija, si o intreb:
- Ce te doare?
- Manaaa! si imi face semn cu mana ei stanga inspre cea dreapta.
Ma uit la mana ei dreapta, si vad ca ii curge sange. Scot o batista din buzunar, si vad un ciob insangerat pe nisip, langa ea. Cand baiatul a sutat mingea, a aruncat si ciobul in mana ei. Ma cutremur, cuprins de un fior rece, si ii sterg mana cu batista, incet.
- Auuuu!!!!! zice Ileana, si da sa isi retraga mana din palma mea.
- Stai cuminte, o sa te doara un pic, dar punem niste apa ca sa curatam si un pansament cand ajungem acasa.
Ileana se stramba de durere, dar ma lasa sa ii sterg mana siroind a sange.
- Tati, uite, tanti iti face cu mana!
Ma uit in spate si o vad pe Ileana cum imi face semn cu mana. Inainte sa se intoarca cu spatele la mine, o vad soptind, si ca altadata, aud cu ochii mintii vorbele ei: “Pa….tati!”. Ma intorc, si ma uit la mana fetitei, stergand incet sangele. Deasupra inelarului, o rana. Nu foarte mare….
Ma intorc din nou, dar ea nu mai e acolo.
- Tatiiiii, mergem acasaaaaa? zice Ileana, facand o fata trista.
- Da, tati! Mergem acasa…

A avea noroc 2

Urc incet pe scara rulanta. E tarziu si innorat. Ma zgribulesc la vazul ploii care bate afara. Din fericire nu e foarte multa lume la ora asta, si nu deranjez pe nimeni daca ma opresc in gura intrarii de metrou, sa fumez o tigara inainte sa fiu udat pana la os.
Ma sprijin de balustrada in tihna, si trag adanc fum dupa fum. Telefonul bazaie incet. Il scot din buzunar si arunc un ochi. Nimic important, doar un spam. Il indes inapoi in buzunar si privesc in lungul strazii. Undeva la cateva zeci de metri, un taxiu asteapta in dreptul blocului. Mai trag un fum si din scara iese un barbat in parpalac, injurand si sarind din balta in balta. Ajunge la adapostul taxiului, si soferul porneste agale. Trec pe langa statia de metrou si se duc pe bulevard.
Eu arunc tigara intr-o baltoaca si dau sa ies din statia de metrou.
- Nu va suparati, aveti un ceas?
Ma intorc, scotand in acelasi timp telefonul din buzunar:
- Zece si douaze….
Restul cuvintelor imi raman in gat cand dau cu ochii de persoana care ma interpeleaza. Ea este. Neschimbata. Incepe sa rada zgomotos, amuzata de fata mea surprinsa.
- Stii, cateodata ma cam satur de replica asta, dar este cea mai usor de folosit.
Ma uit in jurul meu. Nu este nimeni. Scot inca o tigara din buzunar.
- Nu te-ai schimbat deloc, inca fumezi mult.
- Stressul….reusesc sa ingaim. Imi aprind tigara cu degetele tremurand, ca acum mult timp. Au trecut 4 ani… Si ne revedem…
Trag din tigare si, parca foarte obosit, ma uit pe bulevard. Ea ma surprinde uitandu-ma la stalpii de telegraf, la blocuri, la groapa de canal de langa iesire. Asta are aerul ca o amuza.
- Nu, nu, nu… si surade. N-ai fi patit nimic rau daca nu ne-am fi intalnit. God! Stiu ca multa lume ma vede ca o piaza rea… nu e deloc amuzant in esenta, dar nu pot sa ma abtin sa nu zambesc cel putin cand iti vad privirea.
Ma intorc spre ea si, putin mai relaxat, zic:
- Deh, poti sa ma invinovatesti? Ultima oara m-ai lasat in intuneric, dar totusi recunoscator.
- Da, probabil ca nu ma vei crede daca iti voi spune ca intalnirea noastra a fost total o coincidenta.
- Hah, de ce nu? Te-as crede, daca mi-ai zice-o!
- Pai, din pacate, sau din fericire, este doar o coincidenta. Deci putem sa vorbim normal, sa ne intrebam unul pe altul ce am mai facut in ultimii 4 ani. Pe unde am mai zburat, ce am mai realizat, stii tu, small talk.
- Te-as invita la un pahar cu vin atunci, nu face sa discutam in ploaie.
Da din mana cu putin dezgust mimat:
- Pardon, eu nu beau! Si nu cu tine in orice caz!
- Pai nu ziceai ca ai o feblete?
- Si daca te mai gandesti mult la cum sa ma imbeti si ce sa ma intrebi cand voi fi in stare de ebrietate, poate o sa imi treaca febletea.
Eu incep sa rad. Ea se uita la mine putin si rade, atingandu-ma pe cot.
- Vezi…incep sa zic.
- … ca asta este primul semn, stiu! si isi retrage mana de parca ar frige-o atingerea mea.
Si-a schimbat expresia si este serioasa. Se uita in ochii mei si dupa 2-3 secunde, imi evita privirea. Isi intinde gatul si mimeaza oboseala. Eu ma uit amuzat la ea. Inca sunt putin temator, dar reusesc sa nu ma gandesc la nimic, si doar sa o cred ca este o coincidenta si ca nu mi s-ar fi intamplat nimic rau. Urmaresc incet cu privirea conturul hainei, care sta stransa pe ea. Fularul aruncat nonsalant pe umar ii da un aer putin stilat, poate chiar copilaros.
- Stiu!
- Ca arati bine?
- Din moment ce voiai sa o zici, da.
Imi privesc varful pantofilor. Imi vine greu sa pornesc un subiect de discutie, mai ales ca unele subiecte sunt putin tabu.
- Asculta. Parte din ceea ce fac nu este numai prevenire. Nu sunt numai pompier, ca sa zic asa. Mai sunt si alte chestii de care ma ocup.
- Cum ar fi?
- E complicat sa iti explic. Pe scurt si pe intelesul tau, fac si fapte bune.
Incerc sa inteleg:
- Pai, asta stiu…
- Nu, nu, nu! M-am exprimat gresit. Vezi tu, a avea noroc in viata, nu inseamna doar a te feri de rele, inseamna si sa intalnesti lucruri bune. Un fel de revers, intelegi?
- Am inteles. Probabil ca voi pleca spre casa si voi gasi o bacnota de 1 milion pe jos, sau voi castiga la loto, desi nu am jucat niciodata, sau ma vor suna de la servici sa imi spuna ca vor sa imi mareasca salariul.
Ma priveste printre gene, putin suparata:
- Asta iti doresti tu? Mai multi bani?
- De ce nu?
- Ha, glumesti. Uiti ca te cunosc. Ti-as zice eu ce iti doresti, dar nu face. Stii tu bine si singur.
Dau din umeri vrand a parea indiferent. Nu este un subiect pe care sa il abordez foarte usor.
Ea se intinde, mimand oboseala.
- Azi a fost o zi lunga, sunt in picioare de la 7 dimineata. Sunt franta de oboseala. O sa ma duc la taxiul ala si o sa o iau incet spre casa.
Ma intorc spre strada si nu vad nici un taxiu.
- Care taxi?
- Ala!
Aud un scartait, si un taxiu opreste langa statia de metrou. Din el coboara un cuplu. O iau grabiti inspre bloc, ploaia inca nu a stat.
Fac o grimasa:
- Complet enervant, sa stii!
Zambeste si imi face semn cu mana, departandu-se incet:
- Ai grija de tine, sa nu faci prostii. Nu mai fuma atat de mult, mai iesi si tu din casa seara, nu te mai tranti in pat sau la calculator cum ajungi acasa, si mai ales, renunta la ochii aia tristi. Deprima lumea!
- Ne vom mai intalni?
- Cine stie?
O privesc cum se urca in taxiu si ii spune soferului destinatia. Acesta se apleaca peste bord si ia o harta din torpedou, si incepe sa se uite pe ea.
- Cam greu sa gasesti adresa, intr-adevar… murmur incet.
- Hey!
Ma intorc surprins, pentru a doua oara in seara asta. O femeie cu o voce si un chip familiar ma priveste, zambind.
- Eugen?
In adancurile memoriei, ceva incepe sa se invarta. Acum foarte mult timp, anul 3 de facultate? Sau anul 2? Anul 3 clar, atunci cand am renuntat. Era la cealalta grupa, si am tot vorbit in practica de vrute si nevrute, pana cand prietenul ei a sosit cu masina din Bucuresti, moment in care m-am retras in cochilia mea.
- Hey, ce mai faci?
Isi da parul pe spate putin afectat, dar zambeste in continuare.
- Uite, bine. M-am mutat de curand aici, de cand mi-am schimbat serviciul. Stau singura intr-o garsoniera.
“Si trebuia sa imi spui neaparat ca stai singura intr-o garsoniera? Hmmm…” ma gandesc.
- Tu? Nu te-am mai vazut de foarte mult timp, si te-ai schimbat, dar ai aceleasi gesturi cand fumezi.
Imi dreg vocea.
- Eu sunt ok, lucrez, stau si eu singur intr-o garsoniera aici prin zona. Am invatat sa gatesc, si sa ascult muzica pe intuneric in timp ce fumez.
- Pare extreeeeeeem de interesant, si mimeaza somnul, ducandu-si o mana la gura.
- Pun pariu ca duci o viata mult mai aventuroasa decat a mea, stiu, ma resemnez ironic.
- Da, sa stii ca un paleontolog are chiar foarte multe aventuri la activ!
- Oh my God, fosile?
- Da, si imi place! Nu e nimic mai palpitant decat sa te uiti toata ziua la microscop la tot felul de resturi fosilizate, si sa incerci sa le categorisesti pentru ultima lucrare a lui Icsulescu… si face un deget la tampla, ca si cum s-ar impusca.
Ii suna telefonul. Incepe sa scotoceasca prin poseta. Aud un scrasnit de roti, si ma intorc la timp sa vad taxiul pornind de pe loc. Imi dau seama ca tot timpul a stat acolo. Apuc sa o vad pe Ileana aplecata pe geam, aratandu-mi cu degetul mare “O.K.” si, desi nu ii vad fata clar, imi dau seama ca mi-a soptit “Succes”.
Ma intorc inspre Raluca si o intreb:
- Vin rosu, de Porto. Cam tare, dar e bine, ca nu bei mult. Si o lasagna care trebuie incalzita pentru ca e de ieri. Te tenteaza?
Se uita la mine cu ochii mari, surprinsa, si baga telefonul inapoi in poseta.
- Da, dar trebuie sa ma trezesc dimineata devreme, tocmai am primit un mesaj ca trebuie sa il suplinesc pe profesor la un curs la 9.
- Nici o problema, alarma mea e pusa la 7, si eu ma trezesc devreme.
O vad cum cauta cu privirea gulerul camasii mele. Imi bate inima ca unui pui de gaina in ghiarele unui vultur, dar nu las sa se vada.
- De ce nu? Si o sa imi povestesti pe INDELETE tot ce ai mai facut!
- Oh, crede-ma ca sunt destule, nu ne ajunge o noapte.
Zambesc si ii ofer bratul. Ea zambeste si mi-l accepta. Pasim amandoi in ploaie, dar nu o simtim.

P.S. Doh, tot fictiune. Nu a iesit cum as fi voit, si nici foarte multumit nu sunt, decat de anumite pasaje. Nu ma injurati, simteam nevoia sa scriu o continuare, dar stiu ca sequelurile nu ies foarte bine…

A avea noroc

Arunc pe gat ultima picatura din paharul de vin.
- Si de ce nu joci la cazino? intreb.
Rade fermecator. Isi da parul pe spate si spune zambind:
- N-ai inteles nimic. Nu merge asa!
- De ce? si ii fac semn chelneritei sa ne aduca nota.
- E simplu. Sunt prea aproape de cauza si efect. Eu trebuie sa fiu cat mai departe de cauza ca sa mearga. In plus, companie proasta, stii cum e in cazinourile noastre.
- Stiu, stiu, si ma duc cu gandul la noptile petrecute langa Astoria si Princess, ca barman.
Ma uit putin sceptic la ea.
- Ok, am inteles. Nu ma crezi.
Incepe sa rada iar.
Oftez incet, incercand sa zambesc.
- Stii ca pare putin fantastic, nu?
Soarbe putin din paharul de fanta, si privindu-ma printre gene, imi zice pe un ton ironic:
- Vrei sa muti te rog scaunul ala putin mai spre tine?
Ma uit la scaunul de langa mine putin incurcat. Decid sa o ascult. Pare ca ma urmareste cu privirea cand il trag mai aproape de mine si parca se asigura ca o fac corect.
- Acum, sa continuam, zice incet. Daca vrei, putem sa ne plimbam putin prin oras, si o sa iti dau un mic tur prin care sper sa intelegi niste chestii.
- Sure! zic.
Inca nu am iesit din socul de a fi tras de maneca in plina strada de aceasta femeie de 20 si ceva de ani, cu parul castaniu roscat (destul de lung) si tarat in primul bar, discutand vrute si nevrute cu cineva total necunoscut.
Chelnerita se indreapta spre masa noastra si depune nota langa sticla mea de vin. Ma uit, si dau sa bag mana in portofel. Ma chinui sa scot portofelul din buzunarul hainei, buzunar in care mai sunt si cartile mele de vizita, bonurile de masa si telefonul. Simt o mana rece care ma atinge pe cot.
- Stai linistit, platesc eu.
- Nu se poate! decid rapid fara sa ridic privirea si ma chinui in continuare cu portofelul.
- Nu cred ca merita sa te certi cu mine pe chestia asta, imi zice zambind. Crede-ma ca nu duc lipsa de bani!
Analizez putin tot ce mi-a spus pana acum si dau din umeri resemnat.
- N-am sa ma lupt pentru dreptul de a plati consumatia, daca asta urmaresti. Pana la urma maine….
- Pui apometre…
- …pun apometre…
Incep sa rad si eu, iar ea zambeste satisfacuta.
- Hai sa merge, ma indeamna.
Imi iau haina de pe scaun si ne ridicam. Chiar in acel moment un grup intra pe usa. Doi baieti si doua fete. Toti rad. Primul baiat se opreste la mijlocul scarii si, inca razand, se intoarce inspre ceilalti:
- Deci, intelegi? Profu’ a stat langa el 5 minute, tot tusind, si ala nimic. Nici macar nu isi dadea seama, si continua sa vorbeasca in casca!
Razand, face un pas in spate, si aluneca pe langa mine. N-am timp sa il opresc cu mana si il vad cum se pravaleste de la un metru inaltime fix inspre masa noastra. Cade pe spate, iar capul ii trece la o distanta cat o palma de scaunul din dreapta mea. Cei trei se reped sa il ridice de jos. Voia buna le-a trecut, si vad ingrijorarea pe fetele lor. Voiosul se ridica de pe jos injurand, rosu in obraji. Simt ca ea ma trage de mana si o aud soptind:
- Capul spart, chemat Salvarea, urat de tot, n-avea sens sa iti stric seara.
Iesim afara la aer curat. Imi aprind o tigara cu noul meu Zippo. Degetele imi tremura putin, si nu din cauza ca e frig afara.
Ma ia de brat si o luam agale inspre Romana.
- Mda, ciudat…admit dupa ce trag cateva fumuri lungi din tigara.
- Eh, ciudat!
Mai mergem cativa pasi in tacere. Are mainile reci, in contrast cu ale mele care sunt foarte calde.
- Te duci acasa? ma intreaba.
- Eu? N-am planuri in seara asta…
- Ca in fiecare seara de altfel, vrei sa zici, si rade iarasi.
- Razi cam mult, esti cumva nesigura pe tine si vrei sa atragi atentia asupra danturii perfecte, sau pur si simplu nu vrei ca altii sa simta ca esti de fapt o persoana foarte trista?
Stiu ca am bravat putin cu analiza asta ad-hoc, dar nu mi se pare ca e o gogomanie mai mare decat cele pe care le spun de obicei.
- Eh, nu…de fapt, rad pentru ca totul este atat de amuzant. Stii, probabil ca influentez putin lumea din jur cand le spun anumite chestii, dar in 99% din cazuri, tot ce stiu este adevarat.
- Se intampla sa mai si gresesti?
- Oh, da! Si de obicei gresesc cand e ceva foarte important. Este cumplit de enervant, intelegi?
Acum rad eu.
- Cred ca inteleg, zic incet.
- Stai putin pe loc. Nu ti se pare ca se vede atat de frumos luna?
Ma opresc si ma uit in sus. Nu vad nici o luna pe cer.
- Nu va suparati, aveti un ceas?
Ma intorc. Ea l-a interpelat pe un domn imbracat la costum, care are in mana dreapta un diplomat. Acesta se opreste pe loc incurcat vizibil de intrebare, la care probabil nu se astepta, si trec cateva secunde pana reactioneaza si scoate mana din buzunar, uitandu-se la ceas.
- Zece fara un sfert!
- Multumesc!
Se intoarce spre mine si zambeste. Eu ma uit la ea si aud o pocnitura pe asfalt. Ma uit in dreapta si observ resturi de tigla care au cazut impreuna cu o caramida destul de maricica de pe acoperisul casei langa care ne-am oprit. Domnul in costum se opreste pe loc, injura si ocoleste caramida.
- Iar fi cazut in cap?
- Probabil. Atat de departe nu bat. Cert e ca era o sansa foarte mare ca asta sa se intample. Hai sa mergem.
Ma ia din nou de brat si continuam sa mergem.
- Auzi, dar…pana la urma…nici macar numele nu mi l-ai zis.
- N-are nici o importanta. Conteaza atat de mult?
- Ar fi un inceput, pana sa te intreb si alte chestii.
- Poti sa imi zici cum vrei. Ileana. Stiu ca iti place foarte mult numele asta.
- Mda, imi place. Ileana…poti sa o iei de la capat te rog?
- Cu ce?
- Cu totul!
Ofteaza imbufnata.
- Pur si simplu stiu anumite chestii. Stiam ca baiatul ala va aluneca pe scara si se va lovi de scaunul pe care tu ai avut intuitia sa il muti putin mai la dreapta. Stiam ca acea caramida il va lovi pe domnul acela imbracat in costum, stiu de exemplu ca pustiu din fata noastra este la prima intalnire si nu stie ce flori sa ii cumpere mandrei cu care se intalneste si care va sosi cu primul autobuz si tocmai de aceea….VAAAI CE VIOLETE FRUMOASE……ii dau un mic indiciu care se va dovedi un lucru nemaipomenit pentru el…
Ma uit in spate. S-ar parea ca vorbele spuse de ea au avut efect. Pustiul se uita in sus, parca aducandu-si aminte ceva, si il aud spunand:
- Violetele cat costa?
- De asemenea, stiu ca atunci cand aveai 12 ani ai fost la cursuri de innot si era sa te inneci cand ai intrat in apa prea mult si ai alunecat pe mazga de pe fundul bazinului dar din fericire un baiat a trecut innotand pe langa tine si te-a lovit cu coatele, si te-ai stabilizat dupa niste guri bune de apa cu clor si Doamne iarta-ma ce o mai fi prin apa aia din Floreasca.
Deloc suprins:
- Il cunosti?
- Sa zicem ca e un coleg de breansa.
- Sunteti mai multi?
- Niciodata destui, dar ne place sa credem ca facem o diferenta.
- Din tot ce imi spui, imi vine sa cred ca ai avut un motiv sa ma tii de vorba o ora in acel bar, si ca nu ai facuto doar pentru ca ti-am atras atentia pe strada.
- Da, normal ca am avut un motiv. Ce sens ar avea sa ti-l spun? Sa zicem ca ai fi intampinat niste probleme in drum spre casa.
- Am inteles…
Nu cred ca mai am puterea sa o contrazic sau sa fiu sceptic. Nici nu cred ca e nevoie sa ceri dovezi la infinit atunci cand lucrurile se petrec chiar in fata ta. Indraznesc, putin timid:
- Si…esti un inger?
Zambeste si incepe sa rada incet.
- O zana!
- Pe bune?
- Ha! NU! Daca as fi zana, as astepta autobuzul in statie? Nu as zbura spre cer? Ar fi mai simplu sa ajung acasa.
- Nu, nu ai zbura. Pentru ca nu ar fi normal. Vei lua autobuzul ca o persoana normala care nu ii zice unui om pe strada “stai pe loc ca iti va cadea o caramida in cap peste 2 secunde”, ci il vei intreba cat e ceasul si il vei lasa sa creada ca a avut noroc ca l-ai intrebat, altfel l-ar fi lovit acea caramida in cap.
- Te prinzi repede. Noi toti avem nevoie sa credem ca avem si noroc in viata.
- Si nu avem?
- Deloc. Totul e predestinat. Pana la un punct, dar e complicat sa iti explic.
- Si norocul meu la zaruri? De care sunt, sau am fost, atat de mandru atunci cand jucam boardgame-uri?
- Hmm, sa zicem ca asta e o parte din ce nu e predestinat. Sa zicem ca aveai noroc la zaruri doar pentru ca tu credeai ca ai noroc la zaruri si pentru ca cei din jurul tau credeau ca ai noroc la zaruri. Intelegi acum?
- Putin, dar presupun ca e mai complicat de atat.
- Oho, si inca cum!
Aprind a cincea tigara.
- Multumesc!
Se uita la mine putin intrebatoare:
- Nu ai de ce. Nu e foarte bine cand ma amestec atat de mult in anumite chestii, si in seara asta tocmai am facut-o. Sa spunem ca am o feblete pentru tine. Sau sa zicem ca oricum la un moment dat ne vom re-intalni.
Trag din tigare gandindu-ma.
- Peste cat timp?
- Irevelant. Nu e mai frumos sa nu stii? Surpriza va fi mai mare. Si oricum, daca iti zic, vei tine minte si vei sta ca pe ace pana atunci. Asa, vei uita incet incet, pana in ziua in care ne vom revedea. Plus, nu uita ca trebuie sa inveti sa ai rabdare!
Am o grimasa mica de tot.
- Da, da…stiu…acum vorbesti exact ca ea.
- Imi pare rau, imi zice si ma atinge pe mana mea calda cu mana ei rece.
Tacem putin.
- Uite ca imi vine autobuzul!
- E cel putin hilar, mai ales ca amandoi stim ca nu ai nevoie de autobuz, zic uitandu-ma la masina care se apropie.
- Sa zicem ca fac putin Roleplay… Apropo, maine, fi dragutz si da-i 50.000 doamnei acelea batrane care cerseste langa gura de metrou de langa scara blocului unde stai. N-a mancat astazi deloc, si mi-e frica sa nu pateasca ceva daca nu mananca nici maine. Sa zicem ca m-ai ajuta in felul asta sa am o dimineata mai libera.
- Promit!
- Mersi! Pa!
Usile autobuzului se inchid. Fumez din tigara si ma uit lung dupa el. Mi se face foame, si imi promit sa meditez la toate cele intamplate dupa ce ajung acasa si umplu stomacul, care se resimte dupa un litru de vin consumat cam rapid. O iau incet spre casa.

P.S. Pura fictiune, enorm de lung, dar m-am distrat copios scriind povestirea. Sper sa imi placa cand o sa o recitesc dimineata.