New pics

In octombrie am fost in Sicilia si Portugalia. Foarte frumos, si am vazut foarte multe chestii interesante. Fara nici un alt comentariu, niste poze:

Pe ploaie in Lisabona

 

Dimineata, inspre o noua aventura

Privind o statuie (desi pare ca ne uitam la un avion)

Regulamentara poza de barosan cool

La pescuit de pesti piranha

Pe plaja in regiunea Algarve. Puncte bonus pentru cei ce sunt atenti la detalii

Noi de ce nu putem, daca oamenii cavernelor puteau sa doarma in pesteri?

Rawr…

Flamingo boy (plus Anca si Cristi)

Revedere cu surprize

Astazi (sau ieri, ca deja e unu si jumatate) este (sau a fost) ziua unui prieten bun, pe care il cunosc de….13 ani. Asa de mult a trecut Ionut, in caz ca citesti. L-am sunat pe ora 10 sa ii zic la multi ani (recunosc ca am uitat pana pe seara, cand mi-am adus aminte). N-a raspuns, si l-am injurat putin in gand, dar a binevoit sa ma sune la 23.59, si am apucat sa zic: HAI CA NU MAI E DECAT UN MINUT! LA MULTI ANI! si s-a facut 12..

*************************************************

Eu:

Il asteptam pe Ionut in scara blocului. Afara era cald si transpirasem deja. Ma racoream la adapostul umbrei. Deja intarziase 5 minute, un obicei pe care il uram, dar il acceptam, fiindca ne cunosteam de atat timp. Stau si ma legan de pe un picior pe altul, uitandu-ma in sus pe scari. El sta la 3, dar scarile sunt facute de asa natura ca observi cand cineva coboara de la etajele superioare. Injur in gand si imi sterg fruntea de sudoare. Ma uit incet la banda neagra pe care o port pe pieptul tricoului. Au trecut 3 luni de la moartea bunicului. Ma intorc inspre iesire, si inlemnesc. Chiar langa usa de la intrare, sunt niste scari care duc la subsol, la o usa de lemn murdara. Usa este deschisa, si in pragul ei sta o batrana. Este intuneric si nu prea o vad bine. Nu pot sa imi dau seama cu ce e imbracata, pare ca are un capod pe ea. M-am speriat ingrozitor cand am vazut-o. A aparut dintr-o data, fara nici un zgomot. M-as fi asteptat ca balamalele usii sa scartzaie, la cum arata.

Batrana se uita la mine. Incet, ridica o mana si arata inspre mine. Incepe sa vorbeasca, dar nu inteleg nici un cuvant. Din putinele mele cunostinte, seamana a rusa, dar nu pot sa imi dau seama. Eu sunt deja speriat de-a binelea, de aceasta faptura. Probabil ca este nebuna, si niciodata nu m-am simtit bine in preajma oamenilor care nu sunt stapani pe sine. Iar ea continua sa ma arate cu degetul si sa bolboroseasca cuvinte nestiute de mine. Inima imi bate cu putere, si ma inspaimanta. Nu inteleg de ce, dar imi este frica. Este o aparitie care ma duce cu gandul la visul pe care l-am avut de curand (este vorba de http://himselfmemories.wordpress.com/2008/09/18/un-vis-urat/). Aud un zgomot indepartat. Este o clanta si o usa care se inchide. Ma uit pe scara si imi dau seama ca Ionut coboara pe scari. Ma intorc, si batrana nu mai este acolo, iar usa este inchisa. Inima imi bate cu putere, mai ales ca nu am auzit cand s-a retras la ea in casa. Ies vartej pe usa blocului si ma opresc la cativa metri de intrare, la soare, la lumina. Ionut coboara si il vad ca zambetul i se transforma in ingrijorare:

- Frate, ce ai? Esti alb!

- Am vazut o batrana la usa de la subsol. Arata cu degetul inspre mine si vorbea cu mine, dar n-am inteles ce zicea. M-am speriat ingrozitor si am iesit. Semana cu …Moartea…

El da din cap:

- Probabil era femeia de servici. Mai intra pe la aia sa faca curat, ca are baba pisici, caini, ce vrei tu…

*************************************************

El:

Eram in permisie. Venisem acasa la ai mei. Era vara si cald. Abia asteptam sa beau ceva rece, sa ma racoresc. In fata scarii, lume ca la urs. Ma inghiontesc putin si aflu de ce atata forfota. O batrana care locuieste la subsol, impreuna cu pisicile ei si alte animale, a cazut pe jos pe holul de la intrarea in casa. Cineva a observat, si voiau sa intre peste ea sa o scoata si sa o duca la spital. Numai ca ea cazuse chiar langa usa, si nu puteau sa o deschida fara sa o loveasca. Era loc cat sa bagi o mana, dar nimeni nu putea sa o ridice cu o mana. M-au rugat pe mine sa incerc. Cu chiu cu vai am reusit sa o imping putin si sa deschid usa mai larg. Cum era intinsa pe jos, observ ca un caine sta langa corpul ei. Maraie incet cand dau sa o apuc din nou. Bag un picior pe usa ca sa imping mai bine, si el deja e nervos. Fara sa observ, fulgerator, ma musca de talpa. Strang din dinti si il injur, alungandu-l. Se retrage maraind, incet, de langa corpul batranei. Eu deschid usa larg, si o ridic. Mai multi oameni ma ajuta, si o scot din camarutza ei, ducand-o afara, la aer. La scurt timp vine si Salvarea…

*************************************************

- Frate, tu cand ai vazut-o pe asta? Ca am aflat ceva acum 2 ani. Daca nu citeam povestea cu visul tau, nu imi dadeam seama, si nu imi aminteam.

- Ce?

- Raspunde-mi la intrebare mai intai…

- Nu mai stiu. Nu mai tin minte. Dar stiu ca bunica-miu murise…

- Stai jos?

- Poftim?

- Stai…jos?

- Da!

- Sa nu te sperii!

- ZII!

- Frate, mie….mi-a zis maica-mea ca in ziua cand am scos-o de acolo, ca era cazuta pe jos…..ea a murit.

- Asa?

- Bunicul tau a murit dupa ce am terminat eu armata. Iar asta a murit cand am venit eu in permisie….

Deschid gura incet, si ma trece un fior. Revad in cap tot filmul, si aranjez evenimentele cap coada:

Permisia lui – Moartea bunicului – Visul – Vedenia din scara blocului – Destainuirea pe care mi-o face acum.

Mi se face pielea de gaina, si nu stiu ce sa zic. Trag din tigara si o sting incet in scrumiera.

*************************************************

Da. Este o poveste pe care acum am pus-o cap la cap, dupa 7 ani, bazat pe ce mi-a zis Ionut in seara asta. Si el si eu am stat 5 minute fara sa zicem nimic. Unele lucruri….nu poti sa le explici.

News update

Cand iti vine, iti vine. Cand nu iti vine…exact..nu iti vine. Ca de obicei, ma apuca dorul de a scrie ceva la o ora tarzie, insotita de Pepsi Twist si tigari.

Am pus repartitoare la calorifere. Inca nu am inteles pe deplin tacticile care se folosesc pentru a limita ce inregistreaza aparatul ala acolo. Sincer, nici macar nu le-am atins de 2 saptamani de cand le-am instalat. Dar va veni si timpul ala. Si voi invata lucruri noi (printre care si faptul ca daca apesi pe butonul ala rosu, probabil ca porneste contoarul).

Sambata a venit nenea instalatorul. Un barbat pe la 50 de ani, cu parul alb dar inca in putere, si care se pricepe la de toate, cum mi-a zis cand a plecat: “Orice, electrice, varuit, reparatii, dati un telefon si rezolv!”. E bine. Eu sunt personal un inapt care stie doar sa schimbe becuri, oberteinere (o fi corect termenul) si sa taie cu fierastraul picioare de scaune. Omu’ chiar s-a muncit vreo 2 ore si ceva la repararea chiuvetei din bucatarie care mi-a facut placerea timp de 1 luna de a imi da de lucru dimineata si seara, regulamentar cu mopul in mana, strangand cei 3-5 litri de apa stransi in bucatarie peste zi/noapte. Am invatat si eu niste chestii, ca deh, tre’ sa furi meserie, nu?

Joi, adica inainte de sambata, am fost la cumparaturi. O pereche de pantofi/ghete din piele de caprioara (care se potrivesc cu haina de piele de caprioara pe care am cumparato in ianuarie anul asta), o pereche de blugi, un parfum Armani (excelent parfum, exact ce imi place: fresh, NU dulce), si ciorapi de bumbac 100% (sunt convins! daca vad 99% nici nu ma uit, tre sa fie 100% or bust). Trecand peste faptul ca tuta de la parfumuri m-a facut sa astept vreo 10 minute intre fiecare dintre intrebarile:
- Nu va suparati, ne dati si noua niste “monstre”?
- Cat costa parfumul Armani? (e cu 2 de n sau cu 1? ca eu am probleme cu consoanele duble)
- Armani ramane, ni-l impachetati?
- Parfumul este in aceasta plasa? (nu, nu era. plasa era goala. bine ca n-am plecat cu ea asa. si f**** la icre si cu banii luati)
APEL! Ce *BIP* e atat de important (era) la aia 2 insi cu care te conversai tu si care oricum nu au cumparat nimic 30 de minute cat am stat la standul tau TUTO, de nu puteai sa bagi 2 amarati in seama, care chiar au cumparat ceva? Diferenta asta de comportament imi omoara tot cheful de Romania. Pe unde am fost si eu plimbat, “sa moara calu’” (cum zicea o prietena din facultate) de nu iti zambesc vanzatorii, te ajuta, te sfatuiesc, se dau in spate cand vad ca te deranjeaza cu prea multa atentie, etc! La noi? PFT! O privire de genu’ “ce vrei tzarane”, un ton de genul “n-ai tu bani” si un “sa il purtati cu placere” mormait de parca e scos cu clestele! Nu peste tot, parol. Tipa de la blugi si cea de la pantofi s-au purtat decent, daca nu chiar dragutz. Dar deh, ele nu aveau magazin de parfumuri de 3-10 (si mai mult?) milioane, ci vindeau blugi la unu sase sute si pantofi la trei bulioane. Diferenta. Astea 2 erau tinerele, pe la 20-25 de ani. Asta de la parfumuri avea 40+.

Mda. Cand mi se pune pata, mi se pune pata.

In other news, imi pun si apometre saptamana asta. M-am dus la intretinere, intr-o camera veche si prafuita care serveste ca birou administratorei. Am citito imediat si am abordat o figura incurcata, de copil pierdut, destept dar ne-educat in rigorile vietii, si am avut grija sa zic saru-mana si sa ma comport ca un elefant intr-un magazin de portelan (temator la orice gest, timid, etc), pentru ca am simtit ca asta o va face sa nu mai stea asa incruntata la mine (social skills ++). Scena a fost:
Administratora (incruntata): Da?
Eu: Sarut-mana! Vreau sa pun si eu apometre la garsoniera 285 (Dristor 63-97 sau 97-118, ca nu stiu) si as dori sa ma interesez (gest cu mana la tampla, temator, timid, privire de catzel batut, uitandu-se speriat in jur) cam cat costa, cu cine trebuie sa vorbesc, si asa mai departe (inchis geaca la ultimul buton si strans plasa in mana, din nou, cu frica unui elev in fatza invatatoarei)
Random old woman: Da’ repartitoare ati pus?
Eu: Da!
Random old woman: Si ati platit? (cu o nota de neincredere?)
Administratora: Privire incruntata dintr-o parte la ROW (Random old woman), o privire care zicea pe fatza “nu te uiti ca e imbracat bine, vorbeste politicos si e clar ca are bani?”
Eu: Da, luna trecuta. Acum vreau sa pun apometre!
R.O.W. verifica ceva intr-un caiet (deci nu e random, face ceva ea acolo).
A. + R.O.W. schimba priviri zambind:
R.O.W.: “Da, a platit, luna trecuta, 3 milioane!”
A.: “Ti-am zis ca e baiat finutz!”
(Ghilimelele sunt pentru ce am citit eu in acele priviri)

Ca un ultim rand. De ce paznicii de la munca ma saluta cu “buna ziua!”, “sa traiti!”, etc, atunci cand sunt mult mai batrani ca mine? Stiu ca probabil pentru ei sunt “dom’ director”, dar totusi….le-am si zis sa ma lase cu dumneavoastra, dar se pare ca aceste forme de respect (care umfla inima in mine, recunosc) sunt adanc inradacinate in mintea lor. Mie personal mi-ar fi jena (poate dintr-un fals ego sau respect intern) sa zic unuia mai tanar ca mine (lasand la o parte faptul ca e “dom’ director”) “sa traiti!”. Stiti ce spune asta? Din partea mea, si o zic sincer, fara rautate: “Eu nu am atata scoala ca dumneavoastra, si desi sunteti tanar ati ajuns mai sus ca mine si cu un salariu mult mai bun, iar eu recunosc ca dumneavostra sunteti mai bun ca mine si ma si auto-clasific ca inferior!” COME ON! Da, mi se gadila orgoliul. Dar nu vreau asa ceva de la nimeni. Mai ales ca, virgula, ma saluta baietii de la testare cu “Salut Eugen!” “Yo, shefu’” and stuff, si au 20-24 de ani. Nu vreau “dumneavoastra” de la o persoana mai in varsta ca mine, avand in vedere ca nu o cer nici celor mai tineri….

Enough! Uite ca aveam ce scrie, pana la urma. Ma indoiam ca o sa iasa ceva din rambling!

Un vis urat

Pe care l-am avut acum 7 ani. Bunicul meu saracul tocma ne parasise. Aveam 19 ani atunci, si stiu ca am ajuns acasa pe la 9 dimineata, de la servici. Toata lumea era trista, si mi-am dat seama ca e ceva in neregula imediat. Nu am sa va povestesc toata ziua aceea, pentru ca nu are rost si pentru ca oricum cred ca am trecut toti prin asta. O sa va povestesc un vis, doar…

Ies din baie, si verific ca am lasat capacul la WC jos (reflex dobandit in ani de zile), apoi sting lumina. La usa se aude soneria. Din usa baii se vede direct usa de la intrare, multumita celor 2 usi deschise (cea de la sufragerie si cea de pe hol). Nu e nimeni acasa, asa ca dau sa ma duc la usa sa vad cine e. Dar din bucatarie iese bunicul, sa raspunda el la usa. Ma opresc stana de piatra, stiind ca el nu mai e. Vreau sa il intreb cum de e aici, in casa cu mine, dar nu mai apuc, pentru ca el deschide usa. Instantaneu mi se face frig. Un frig care intra in oase si pe care il simti chiar daca esti imbracat gros. Si imi este frica, dar acea frica de care esti constient. La usa de la intrare, in care sta bunicul, cu spatele la mine, este un nor negru, prin care nu vad. Si holul de la intrare s-a intunecat si el. Soarele care batea din dreapta mea (camera bunicului, care era langa baie) paleste si dispare. Ma uit in dreapta si toata camera este intunecata ca noaptea, si nu pot sa vad nimic in ea. Ma uit in fata si in sufragerie este soare. Ma uit pe hol si bunicul nu mai este, iar totul a revenit la normal. Ma uit iar in dreapta si intunericul este tot acolo. Frig, si intuneric… Sunt parca intepenit pe loc si nu pot sa ma misc, tot incercand sa imi dau seama ce se intampla. Aud vorbe soptite din camera, din intuneric, dar nu inteleg nimic. Deodata, o mana de schelet iese din intuneric, la jumatate de metru de mine, si ma apuca de umar. Deslusesc in intuneric o roba, si o fatza acoperita, pe care nu o vad. Stiu imediat ca este MOARTEA. Nu are nici o coasa. Dar eu stiu ca este MOARTEA. Imi este o frica nebuneasca, si reusesc sa ma urnesc de pe loc, fugind in sufragerie, la soare.

*Si acum lucrurile devin interesante*

Ma semi-trezesc. Sunt in patul din sufragerie, si este intuneric, este noapte. Inchid ochii si este zi din nou. Sunt in starea aceea de semi-constientza, intre vis si realitate. Si aud o soapta: “Stai…”. Si imi aduc aminte fulgerator tot ce am visat inainte, si dau sa ma ridic din pat. Dar nu pot. Sunt amortit tot, nu pot sa ma misc. Si inca mai simt acea raceala, acel frig patrunzator. Dau sa ma ridic din nou. Ma incordez cat pot de mult, dar ceva ma apasa in pat, si simt ca mainile imi sunt apasate la incheieturi. Respir greu, a efort, pe care il simt ca il fac ca sa ma ridic. Deschid gura si incerc sa tip. Dar nu se aude nimic. Decat o soapta a mea, un sunet din gat. Imi simt corpul tremurand ca trecut de un curent electric. Zgaltzaindui-se in pat. Inghit in sec si incerc sa deschid ochii, dar nu pot. Incerc in continuare sa tip, dar nu reusesc. Ma aud scrasnind din dinti, dar nu pot sa zic nimic. Ma relaxez si ma incordez iar brusc, ca atunci cand incerci sa rupi ceva ce te tine prins, cu exasperarea specifica unui animal prins intr-o capcana. Si intr-un final, din gura imi iese, soptit, un cuvant: “Nu…”.
In acel moment imi simt mainile si pieptul usoare. Nu mai imi este frig. Deschid ochii instantaneu. Ma ridic din pat respirand obosit. La lumina lunii, ma uit la mainile mele, si cand ma uit la incheieturi, sunt rosii…

M-am speriat ingrozitor atunci. Multe zile n-am putut dormi foarte bine, si de obicei incercam sa adorm cat mai devreme posibil, doar sa treaca noaptea mai repede. Poate nu m-as fi speriat daca nu mi-as fi adus aminte de alt vis, pe care il avusesem cu poate 1 an inainte. Si in caz ca va intrebati, da…imi tin minte visele, cel putin cele interesante.

Am un prieten care sta in Giulesti Sarbi. Eu stateam in Chibrit. Ca sa ajung la el ori o luam frumos ocolitor 8 statii de tramvai, ori traversam sina de cale ferata timp de 10 minute pe podul Constanta. De cele mai multe ori alegeam aceasta cale. Ca si in seara asta. Merg pe sina de tren, incet, relaxat, pe racoare, fiind seara, intuneric bezna. Trenul il auzi venind cu cel putin 2-3 minute inainte, deci timp sa pleci de pe sina este. De dupa o curba, o imagine ma opreste in loc. Este o figura intunecata, imbracata in negru. Nu stiu ce sa zic, figura sta pe marginea sinei de cale ferata, in picioare, putin aplecata inspre mine, ca un om batran. Nu imi dau seama cu ce este imbracata, fiind prea intuneric, dar imi dau seama ca sunt haine negre. Dau sa ma duc pe partea stanga, ca sa ocolesc betivul (probabil un betiv). Figura intinde inspre mine o mana, oprindu-ma cu un gest, si aud cum zice, intr-o voce batjocoritoare, in care poti ghici un zambet malitios, un zambet rau: “Stai…”. Ma opresc in loc, iar in secunda urmatoare deschid ochii mari, si vad cum trenul vine direct inspre mine. Nu mai am timp sa fac nimic, si sunt lovit de locomotiva….si ma trezesc, lac de apa si de sudoare…

Observati vreo asemanare intre vise?

P.S. In Anul 3 de facultate, profesoara de Topografie (o stii, Adevaratule Himself, ca ai fost martor la faza) s-a oprit in timpul unui curs sa imi povesteasca cum m-a visat ea pe mine cazand de la etajul 5 pe geam, si murind in fatza ei, si ca a fost ingrijorata pentru mine pana cand m-a vazut la curs. Se zice ca atunci cand altii te viseaza murind, iti moare tie Moartea. O fi adevarat?

Ce-ati facut?

Ora 1.02 dimineata. Ca de obicei, inspiratie maxima cand nu pot sa dorm. Am tras o ora de zvarcolit in pat aiurea incercand sa ma pacalesc ca voi adormi, dar inca nu se intampla, asa ca dau putin frau liber amintirilor si imi dreg glasul pentru a povesti ceva, chiar daca imi folosesc mainile pentru a o face.

M-am inteles intotdeauna bine cu oamenii mai tacuti si retrasi. Relatia simbiotica este una perfecta. Eu vorbesc, ei asculta. Exemple ar fi multe. Probabil secretul consta in a le capata increderea, si de a intra pe aceasi lungime de unda cu ei, zicand altora lucrurile pe care ei nu au curajul sau nesimtirea sa o faca. Asta ne-avand nici o legatura cu ce voiam de fapt sa povestesc.

****************************************************************************

Stau pe banca si fumez. Ma uit la buchetul de trandafiri de langa mine. O colega de grupa trece cu sora ei mai mare cu 2 ani pe langa mine si intra in camin. Ma saluta mirata, surprinsa si putin trista cand vede buchetul meu de trandafiri. Ii raspund la salut dand usor din cap, stergandu-mi lacrimile. Sta la camera 311, la 5 usi de camera pe care o cunosc atat de bine.
Mai trec cativa studenti, toti susotind la vederea mea. Aprind a 5-a tigara. O umbra acopera soarele.
- Stai de mult?
Ma uit in sus si il recunosc pe Liviu. Student la Psihologie, prieten din copilarie cu Dana. Ne-am intalnit de cateva ori. Baiat de treaba, si un mic model pentru mine, el la 27 de ani, eu la 19.
- De vreo 2 ore, ingaim.
Se aseaza langa mine.
- Am venit sa ii iau lucruile.
Ridic mirat o spranceana:
- De ce?
- A plecat acasa. M-a rugat sa ii iau hainele care au mai ramas. Diseara, in drum spre casa, trec pe la ea si i le las.
Tac putin, si intreb:
- De ce a plecat acasa? Si cat sta acolo?
- Sta 2 luni, apoi se intoarce cand incepe anul 2.
- Nu mi-a zis ca pleaca. Din cate stiam eu, ramanea in Bucuresti vara asta.
Liviu isi aprinde si el o tigara.
- Asa voia la inceput. Dar a zis ca e mai bine sa plece.
- De ce?
Aprind a 6-a tigara. Stam tacuti vreo 5 minute.
- Era ziua ei azi. Ii luasem un buchet de trandafiri!
Mai tacem vreo 5 minute.
- O intimidezi. Nu se simte in largul ei cand e cu tine. Dar nu la modul ca nu te place. Ci doar ca se simte slaba in fatza ta. Se simte o fetitza, nu o femeie. Si asta o face sa se urasca.
Ma uit zambind amar la el:
- Asta din ce carte e?
Zambeste si el, amuzat:
- Poti sa ma crezi sau nu. Eu o cunosc de 15 ani.
Strivesc tigara si ma ridic de pe banca.

****************************************************************************

In anul 1 de facultate, am cunoscut o colega de grupa. Din pacate nu mai imi aduc aminte numele de familie, si nici orasul din care era. Sau poate imi aduc. Slobozia sa fie? Anyway, numele ei era Dana. Noi ii ziceam Blue sau Dana Blue, pentru ca avea o obsesie pentru culoarea, guess, albastra.
Nu mai tin minte cum, cand, unde (si e pacat), dar stiu ca la un moment dat umblam impreuna. De fapt eu ma tineam dupa ea, cred, si ea era ok cu acest lucru.
Era o fata dragutza, cam plinutza, dar agreeata de multi baieti, pentru ca nu ii era frica sa spuna lucrurilor pe nume, chiar daca asta insemna ca uneori era vulgara (foarte rar). Avea (are, Doamne Fereste) o vivacitate putin iesita din comun, cuplat cu un apetit verbal insatiabil. Pentru cei care ma cunosc, inchipuiti-va ca eu eram cel tacut in aceasta mini-relatie (shocking, i know).
Eram un obisnuit al camerei ei de camin, unde mai convietuia cu inca 2 colege. O tipa la istorie, uratzica, grasa dar extrem de funny si amuzanta, si o blonda din … (nu mai tin minte) care arata super bine dar din pacate era inzestrata cu IQ-ul unei moluste. Tinuta la soare. Vreo 3 ani. O molusca tinuta la soare vreo 3 ani.
Dana tocmai se despartise de prietenul ei atunci cand acesta a fost prins in patul semi-conjugal cu o alta tipa. Always call home before you get there, am zis intotdeauna.
Ieseam impreuna des. Chiuleam impreuna de la cursuri pentru a ne plimba pe ruta Romana-Universitate-Unirii benoclandu-ne la magazine. Good stuff, asta era.
Intr-o zi pe la 3, am ajuns amandoi obositi in camera de camin. Eu m-am trantit efectiv intr-un pat si am inceput sa motai (era si o caldura infernala) in timp ce ea a facut un dus si a inceput sa isi arenajeze pedichiura.
Totodata, ea fiind o fata putin mai deschisa, si crezand in prietenia dintre barbati si femei (care nu exista, decat in anumite conditii speciale care oricum includ interesul/dezinteresul sexual al unuia dintre “partener”, dar asta este o discutie prea lunga pentru a intra in ea aici, si poate ar trebui sa cenzurez partea asta sau voi fi aspru criticat), camera lor (cele 3 fete) era des vizitata de colegii de palier, pentru motive printre care includem: o punga de zahar, ulei, sampon, mancare, party, yams, Wist, etc.
In timp ce eu motaiam si ea isi facea pedichiura, o bataie timida la usa se aude:
- Intra, zice Dana pe un ton care m-a trezit brusc din semi-somnul (pe care as vrea sa il acuma, sincer) pe care il cultivam.
Intra …. crap, nici numele lui nu il mai tin minte, sa ii zicem Tantzel. Tantzel avea o pasiune ascunsa pentru Dana. Pasiunea lui era atat de ascunsa ca stia toata grupa si probabil anul de acest lucru. Daca vreti, inchideti ochii si imaginati-va un fade out/fade in in ochii lui Tantzel:
Dana, pe pat, sexy ca intotdeauna, in halat cu 2 nasturi desfacuti si jumatate de san la vedere, facandu-si pedichiura.
Eugen, pe pat, motzaind cu ochii semi-inchisi, cu camasa desfacuta, un aer de …. multumire? pe fatza lui.
Saracul reuseste sa ingaime:
-CE-ATI FACUT?!?!?

****************************************************************************

Intru in camin, si urc la etajul 3. Ajung la camera ei. Usa e intredeschisa si le aud pe colegele ei razand, impreuna cu un baiat. Ma uit in stanga, si il vad pe Liviu venind spre mine. Il salut incet, dand din cap, si o iau in partea opusa. Chiar daca nu este nici o iesire in capatul celalalt al culoarului.
Merg incet, tarandu-mi picoarele. Colega de grupa iese din camera si inchuie in urma ei. Dar eu nu o vad, asa ca aproape dam unul in altul.
Se intoarce suprinsa, si are o privire usor speriata cu care supravegheaza cand fatza mea, cand buchetul de trandafiri.
Stam asa vreo 3 secunde, pana cand, fara sa zic un cuvant, ii intind buchetul de trandafiri, incercand sa zambesc. Ea il apuca incet, si cand simt ca are o strangere mai puternica asupra lui, ii dau drumul. O salut dand incet din cap, si ma intorc sa plec.
- Vrei sa bem o cafea?
Ma opresc putin, incercand sa imi dau seama daca chiar am auzit aceste vorbe sau mi s-a parut. Ma rotesc cu fatza la ea, arborand probabil o figura FOARTE surprinsa. Ea sta in dreptul usii, mirosind trandafirii, si zambind.
Imi umezesc cerul gurii, si ingaim:
- Da. Cred ca vreau sa bem o cafea.
Zambesc si o intreb:
- La mine sau la tine?
Ea rade fermecator:
- Deocamdata doar la o terasa.

Chiar mi-a facut placere sa scriu aceasta “chestie”. Si din cauza micului artificiu de aranjare a paragrafelor, si din cauza ca sunt amintiri putin mai personale. Si pentru ca, per total, sunt amintiri placute.

N-am titlu…

5 dimineata. Iarna. Frig. Mama merge cu el de mana pe strada pustie. Este inca intuneric. Aerul, desi rece, este curat. Miroase a zapada. Desi merg amandoi la pas grabit, el reuseste sa stranga un pumn de zapada de pe o masina parcata pe trotuar. Zapada este murdara, dar lui nu ii pasa, pentru ca un bulgare este un bulgare. Nu poate sa isi scoata manusa din mana stanga si sa simta gheatza pe piele, asa ca tine bulgarele strans in mana lui mica pana se topeste.
Au ajuns in fatza portii. Gratii verzi. O intrare mica, si un zid inalt. Cenusiu. Dincolo de poarta se ghiceste pe intuneric usa verde, masiva.
- Sa fii cuminte, si sa nu pleci de aici pana nu vine Doamna. Si sa nu iti fie frica, esti barbat!
El da din cap hotarat, desi pe jumatate absent. Usa ii atrage privirea, desi a mai vazuto de sute de ori pana acum.
Mama ii da un pupic pe obraz si pleaca grabita. El se uita in urma ei, numai ca dupa cateva secunde dispare dupa coltzul zidului cenusiu. Mai staruieste putin cu privirea si isi aduce aminte de usa verde. Se intoarce si isi sprijina mainile pe gratiile portii. Obrajii i se odihnesc de poarta si doar nasul patrunde in curte.
In dreapta este bazinul. Care nu este niciodata umplut cu apa, nici macar vara. Dar nu il deranjeaza. Pentru ca acolo joaca baietii mari fotbal, si el petrece ore in sir uitandu-se la ei.
Mai departe de bazin sunt cauciucurile. Roti mari, de tractor, lipite de ciment, si pe care el se suie inchipuidu-si ca sunt cai naravasi pe care ii mana peste campii.
In stanga sunt florile. Care miros atat de bine vara, si aduc albine. Dar florile nu sunt acum. Vor fi, la vara.
Se intoarce inspre strada. Un felinar palpaie slab la cativa metri. Zapada straluceste si lumineaza strada cat de cat. In coltz, frizeria este inchisa. Nenea de la frizerie este foarte bun cu copii. Ii lasa sa stea pe trepte si sa vorbeasca, atat timp cat nu deranjeaza lumea care intra si iese. Si mereu da din cap si ii zice mamei: “De ce doamna? Nu vedeti ce par are?” cand vine vremea sa ii taie buclele blonde.
Se apropie de un tomberon. Pe capacul acestuia este zapada. Sta putin si se gandeste. Mama i-a zis sa nu scoata manusile pana nu e inauntru. Atinge incet zapada si aceasta se taseaza sub mana lui mica. Cu ochii stralucind, uita de sfaturile mamei si isi scoate o manusa. Zapada este atat de rece si se topeste cand o atinge. Face repede un bulgare si incearca sa il arunce peste zidul cenusiu. Dar nu reuseste. El este atat de mic, incat chiar sarind cat poate el de tare nu atinge marginea.
Isi aduce brusc aminte de sfaturile mamei, si isi pune repede manusa la loc. Doamna se supara si ea daca il vede fara manusi.
Se uita in sus si vede luna, acoperita putin de nori. O rafala de vant aproape ca il doboara. Se trage mai aprope de poarta si se tine de ea. Picioarele il dor putin, asa ca se aseaza jos, pe zapada, si isi promite ca se va ridica imediat ce aude pasii Doamnei. Pentru ca ea se supara si daca il vede stand pe zapada.
Trec secundele, minutele si orele. El nu are ganduri, iar daca are sunt distrase mereu de intunericul din jur. In care se forteaza sa priveasca, dar nu reuseste. Un caine trece prin fatza lui la cativa metri. Se incordeaza si strange un bulgare in manusa. Dar cainele pleaca incet. El ramane victorios langa poarta.
- Ei, iar stai jos in zapada? Sa vezi ce o sa zica mama cand aude!
Se ridica brusc, speriat.
- Sar’mana! reuseste sa ingaime, inrosit tot de vina. Ii este ciuda ca a fost prins, si ii este rusine ca nu este cuminte.
Doamna se uita la el zambind. Isi da seama ca l-a speriat, si citeste pe fatza lui vinovatia.
- Hai sa intram!
El ridica capul zambind. Este momentul cand se deschide poarta si se descuie lacatul. Si doar el, dintre toti copii, este cel care vede acest lucru in fiecare zi.
- Vad ca manusile le-ai tinut in mana acuma. Ai fost cuminte!
El zambeste in continuare dar lasa capul in jos, nedandu-si seama ca astfel recunoaste ca si-a dat jos manusile.
Un CLICK metalic si scartzaitul portii il fac sa tresara. Se grabeste sa o urmeze pe Doamna si inchide poarta in urma ei. Poarta este grea si mare, si ii este greu sa o inchida, dar trebuie sa arate ca e barbat, asa ca o face.
Intra incet in holul cladirii. Pasii Doamnei se pierd pe coridorul lung. Pe stanga si pe dreapta sunt asezate dulapuri metalice. Isi desface fularul de la gat, hainutza si isi scoate manusile. Apoi se uita fix la primul dulap metalic de pe stanga, si incepe sa mearga incet de-a lungul coridorului.
- Noua…zece….unsprezece….
La dulapul numarul saptesprezece se opreste si deschide incet usitza. Isi agatza hainele si isi pune incet sortul albastru. Lumina s-a aprins in camera mare. Alearga inspre usa si o deschide larg. In camera sunt opt mese mari, pline de piese Lego si bucati de lemn vopsite, care cu putina dibacie fac niste castele strasnice.
Se duce la masa “lui”. Prima pe stanga. Incepe sa ordoneze piesele, dupa culoare si forma.
- Haide draga, nu mai veneai? E ora sapte!
- Lasa draga, ca baiatul a venit inaintea noastra si a pazit el gradinitza.
- Iar l-au adus la cinci?
Discutia se pierde pe coridor. El nu o aude. Inca putin si piesele vor fi aranjate pe categorii. Se da putin inapoi, bucuros. A avut grija sa lase un spatiu mare, liber, in mijlocul mesei, pentru castel. Incepe sa puna bazele unei fortaretze in toata regula. Din cand in cand se da inapoi, se incrunta putin si scoate cateva piese care nu sunt puse bine. Este la jumatatea castelului cand se aud pasi si rasete pe coridor. Sunt ceilalti copii, adusi de parinti. Incet incet, camera se umple de galagie si de rasete. Radu si Bogdan au ajuns si ei la masa lui, si se uita aprobatori la ce a facut pana acum, apoi se apuca sa ii dea o mana de ajutor. Iar el se bucura ca a fost primul si astazi. Primul la gradinitza. Primul in camera de joaca. Primul care a construit un castel astazi.

Este ora 1.08 si picde somn. Am motzait ceva in pat de pe la 12, dar nu s-a prins nimic. Ciudat. Mi-a trecut prin cap o amintire din gradinitza si n-as fi vrut sa o uit. La cat de obosit sunt nici nu stiu daca are vreo logica ce am scris, si presupun ca o sa ma iau cu mainile de cap maine dimineata cand o sa recitesc. Sper sa nu.

Week-end furtunos

Cel putin. So much happened. Mai intai trebuie sa imi rezolv urgentele work related, si poate mai incolo ma aberez putin.

Probleme

Si la work, si acasa, si in personal shit. Ma plang ca o P.P. (cine nu stie termenul, traduceti “Dumb Cunt” in romana) pe blog, pentru ca ma mai eliberez de frustrari. Bine ca nu sunt neaparat probleme ci mai mult lucruri care trebuie facute. Urgent. Clarificate. Whatever.

Azi am ajuns la servici la ora 8.10. Pentru ca pot. Si pentru ca m-am trezit la ora 5.30. Chiar daca aveam chef sa mai dorm. Am fumat uitandu-ma la filtrul de cafea. Nu am baut cafea pentru ca inca nu am cumparat. Doh.

Un forum cu un tip hilarious. In fiecare zi face cate un rant. Urmatorul este BESTIAL:

Razors.

Titanium 12 retractable smooth curved fusion advanced technology NASA approved by leading scientists dermatalogical magic wonder scrape blades.

Kiss my fuckin arse.

Your fuckin adverts do my head in too. Why are all the fellas fuckin dead handsome, spring out of a white linen sheeted bed at 5am to their fuckin great bathroom and the missus is still in bed, head squashed on the pillow looking at him with one eye open, and she’s fuckin fit as well. Make a real advert yeh cunts, and I’m willing to audition.

1. Alarm goes off 5am, fart then repeat snooze till 6.10am.
2. Scratch balls then sniff hand.
3. Unstick drool soaked pillow from lip.
4. Stick one leg out of bed for 5 mins to acclimatise.
5. Rise from bed feeling like someone has kicked fuck out of your back and belly.
6. Fart.
7. Walk to kitchen with half your boxers stuck up yeh crack.
8. Light up a Benson, cough and spit oyster from kitchen door.
9. Have a coffee to make me shite.
10. No shaving foam so use tiny piece of Dove with pube stuck to it.
11. Fart while bending at the knees to exert greater thrust, thus louder fart.
12. Use birds manky leg razor.
13. Use bog roll to stop bleeding chin.

No, you want put that in your fuckin adverts will you. Instead you use images of handsome muscley blokes that are pushed in our faces all day to make me feel inadequate, cunts.

Finally you tantalising twats.

When am I going to see a tit in a shampoo advert. You show the nubile young lady slip of the towel falling to the floor, then slowly pan up the leg, then thigh as she lathers up, then just as we get to the tit, a finely positioned fuckin elbow in the way of the nipple you cruel bastards.

Ding dong merrily on high…. FUCK OFF.

Calm + Vineri + Stuff

Astazi mi-am propus ca scop sa raman calm. Si atat. Mi-am zis: “Incearca o zi sa nu te enervezi, chiar daca anumiti oameni din jurul tau au, se pare, ca scop in viata sa spuna numai tampenii, si sa incerce sa complice niste lucruri care sunt simple!”.
Bine-nteles, ca un facut, tot astazi mi-a fost dat sa aud niste aberatii care probabil ar face de rusine si jena pe care o simte Einstein in mormant la titlul noului album al lui Mariah Carey. Iar in sufletul meu s-a dat gigantica batalie alb/negru, bine/rau, intuneric/lumina, Vader/Luke, Basescu/Tariceanu:
- Zii ca abereaza! Zii ma!!1111
- Calm! Ai promis ca azi esti calm!
- ZII MA CA ABEREAZA!
Intr-un final, cu chiu cu vai si cu maraituri, a iesit invingator albul/binele/lumina/Luke/(aici nu stiu cine sa aleg, care e ala bunu dintre Basescu si Tariceanu?). Am ramas calm. Si am mers incet incet pe tactica “cu cat auzi o aberatie mai mare, cu atat zambeste mai larg”.

Maine e vineri. Urmeaza week-endul. Care se anunta destul de ocupat, avand in vedere ca ar trebui sa ma mut. Bagaje, chestii. Lacrimi in batista. Un pat nou. Lume noua. Adio cartier cunoscut si batut atatia ani. Dar o sa vizitez casa parinteasca. Mi-am promis. Plus ca e cea mai buna metoda de a fi hranit in caz ca nu ai bani/chef sa iti faci singur de mancare. O data la cateva zile.

Si ma mai uit si putin zambind in urma. Si realizez ca pana la urma, nu am trecut total peste asta. Desi am vrut. Si am realizat ca a fost vina mea, si ca nu e bine sa lasi lucrurile sa atarne, nehotarate, atunci cand totusi pentru tine inseamna totul. Nu e bine sa te chinui doar la gandul “poate ca…”. Suna frumos in teorie, cand vorbesti despre asta. Dar in practica iti dai seama ca desi ai zis ca poate vei astepta o eternitate, de fapt acea eternitate inseamna pentru tine fiecare clipa. Si la fiecare suras mai pierzi o bucatica din tine. Asa ca mai bine ca am ramas totusi cu ganduri curate si “nebicisnice” ca sa folosesc un arhaism. Mai bine ca nu am ajuns la sentimentul de respingere pe care il ai atunci cand incerci sa te justifici pe tine insuti, si ne-avand puterea sa zici ca tu esti de vina, arunci vina pe altii. Pentru ca atunci nu mai esti PUR.

Luni la munca

Foarte multa treaba. Nu am timp sa scriu nimic, poate o voi face cand ajung acasa. Nu ma deranjeaza ca am mult de munca, mai alunga gandurile negre la care nu ai timp sa te gandesti.