Daca n-ai chef, ce sa faci?

Pai da, n-am prea mai scris. Ca n-am prea avut chef. Idei am avut, si mai am inca. Dar chef? Nema! Pai de ce? Pai pentru ca, analizand obiectiv, tot ce am scris am scris avand o anumita stare, pe care nu l-as numi echilibru interior, ci mai degraba dezechilibru. Momentan insa, sunt fericit, sanatos si voios. Alte vesti despre mine includ faptul ca m-am mutat in Crangasi, si acum fac 10 minute maxim pana la servici. Timp castigat, mai ales seara cand ma doborau cele 40-60 de minute pana acasa. Nu comentez asupra faptului ca in 41 sunt foarte multi domni si doamne mai bronzate, mai ales seara. Asta e subiect de articol separat.

Revenind la ce imi pusesem in minte. Idei am. Unele sunt chiar reusite, pentru mine. M-a obsedat vreo 2 saptamani o poveste. Este vorba de un tanar care merge pe strada, intr-o zi cu soare, si este bucuros. Este bucuros pentru ca stie de ce traieste. A realizat acest mister pe care vrem toti sa il rezolvam. El stie care este scopul lui in viata, si anume, sa moara in acea zi, intr-un anume loc, la o anumita ora. Problema e ca nu vreau sa las totul fara explicatie, si intotdeauna vreau sa explic cat mai logic deznodamantul. Dar….nu gasesc solutia. De ce trebuie el sa moara? Stiu doar ca este un motiv atat de pur si de bun, incat accepta cu zambetul pe buze. Aproape ca isi doreste asta. Dar de ce?

Trecand la a doua povestire, recunosc ca e inspirata de cineva cunoscut. Este vorba tot de un tanar care ajunge acasa, dupa servici, obosit, si observa ca nu merge liftul. El sta la etajul 10, asa ca o ia pe scari. La fiecare etaj intalneste cate un vecin, si ni se prezinta portretul acelui vecin. Povestea socheaza, pentru ca vecinii, aparent, sunt oameni buni, dar isi dau repede arama pe fata. Vecina de la 2 care nu mai aude bine, dar in schimb injura si da cu pumnul in usa de fiecare data cand trece cineva pe culoar. Vecinul de la 4 care sta sprijinit de usa liftului, iar cand tanarul vrea sa il ajute, il scuipa, si ne dam seama ca e beat mort. Cele 2 surori care au stat atat de mult in casa incat s-au salbaticit si nu vorbesc, ci doar se holbeaza la tine. Etc, etc, etc. Este de fapt o poveste a mizeriei umane, cu justificare sau fara, in care unii ajung. Iar el trece prin acest Infern al lui Dante, iar cand ajunge acasa, si deschide usa, il intampina logodnica lui, care il saruta si ii zice: Te iubesc! Sau….deschide usa si e intuneric. E singur, se aseaza in fotoliu, isi toarna un pahar de Pepsi si isi aprinde o tigara. Sau….deschide usa si e intuneric. Si il intampina cainele lui, pe care il mangaie pe cap si ii zice: Ti-e foame, ma?

Sa trecem la povestea numarul 3. El si ea. In microbuz. Ea cu capul pe umarul lui. Vorbesc incet. Nu se saruta. Doar vorbesc si se ating tandru. El, putin transpirat. Ea, total relaxata. Ajung in Bucuresti (microbuzul venea inspre Bucuresti), coboara amandoi, si stabilesc sa se intalneasca. Ea ii da numarul de telefon. STOP! Stai asa? Nu se cunosc? Nu. Acum ne dam seama ca nu se cunosc. Ahaaaaa, de-aia nu se sarutau in microbuz. Aaaah! Asa. Ea pleaca, trimitandu-i bezele, iar el se uita in urma ei zambind, si simtindu-se bine. Se intoarce incet, merge la metrou, si cand baga mana in buzunar observa ca ii lipseste portofelul. STOP! Portofelul? O suna pe tipa, dar raspunde un barbat: Ce domne, ce Adina? Greseala! La insistentele lui, barbatul io taie scurt: GRESEAAAALA! si inchide. Aici intervine iarasi dilema (Fac o paranteza mare: nu am probleme in a scrie actiunea. Niciodata. Am probleme insa in a caracteriza personajul. De fiecare data ma gandesc FOARTE mult la ce va zice si ce va face, si care va fi impresia cititorului asupra lui.): ce zice el la sfarsit? Poate inchide telefonul, se uita in jur, si zice trist: Eh, asta e! si trece peste, purtand cu el amarul unei dezamagiri. Poate baga mana la buzunarul de la piept, isi scoate cardul Raiffeisen si rade: N-ai auzit fa de internet banking? (adica portofelul era gol, si toti banii erau pe card, pentru cei mai inceti). Dar asta inseamna ca e mitocan. Si nu mai iti e mila de el. Nu mai este fata personajul negativ, si chiar daca ea i-a furat portofelul, il urasti mai mult pe el pentru ca e manelofil. Sau, sfarsitul cel mai potrivit: Observa disparitia portofelului. Il cuprinde o furie oarba. Se simte tradat, mintit, abuzat. Il sfasie perfidia fetei. Se uita la hartia cu numarul de telefon, si o strange in pumni. O arunca pe jos, si nu mai are nici puterea nici vointa de a incerca acel numar de telefon, pentru ca este scarbit. Iar in timp ce pleaca incet catre camin (deci e student, aflam acum), soferul se apleaca si gaseste un portofel sub scaunul lui (aaaaaaah, deci ii cazuse, maaaa!!!! Si numarul de telefon era pe bune…..vaaai….)

Voi ce credeti?

Pateuri calde

Frig. Crivat. Vantul bate suierator, purtand fulgi grosi de zapada. Lumea trece grabita pe strada, acoperindu-si fata si gatul, incercand sa ajunga cat mai repede la gura de metrou. Este o dimineata urata, putin innorata si prea putin ospitaliera celor care se grabesc spre servici, spre casa, spre magazine.

Se uita in jos. Picioarele ii sunt ude, si simte cum raceala ii cuprinde degetele, impreuna cu o caldura care il invaluie incet. Pantofii scalciati sunt rupti in doua-trei locuri si lasa sa intre vantul si apa. Sprijinindu-se de ghereta, face cateva miscari, incercand sa scuture fulgii care s-au pus pe sireturi.

Isi ridica ochii si priveste in jur, curios si temator in acelasi timp. Si poate si cu putina speranta. O doamna ii arunca o privire grabita si isi coboara ochii inspre picioarele lui. El isi apleaca ochii si se foieste putin incurcat si rusinat. Stie la ce se uita femeia. Dar s-a obisnuit cu aceste priviri, asa ca nu mai dor ca atunci cand a fost nevoit prima oara sa ceara. Poate ca femeia isi da seama de rusinea lui, si intoarce capul incruntata, coborand in gura de metrou.

El isi freaca mainile, care si ele cer caldura. Cer o atingere mai moale decat manusile rupte pe alocuri, si intarite de gheata si vechime. Mana dreapta este de fapt mai mult descoperita, iar manusa se mai tine doar in cateva locuri in jurul incheieturii. Isi freaca mainile incet de palton. Vechi, negru, si ros de molii. Murdar pe alocuri de noroi, marturie a faptului ca picioarele nu il mai tin ca in tinerete, si a faptului ca nu are cine sa il spele.

Un domn se opreste fix in fata lui, vorbind la telefon. El isi ridica privirea si ochii negri inconjurati de riduri au expresia aceea de nepatruns, care nu tradeaza nimic din cauza ca nu mai sunt in stare sa exprime nici o stare de bucurie, sau tristete. Este doar o privire neutra, in care ai putea sa ghicesti orice, de la nepasare, la sfidare, la tristete si curiozitate. Domnul il observa, si se fereste instinctual, mergand cativa pasi mai departe. L-ar fi durut si acest gest. Dar nu acum. Acum nu exista decat un singur gand. Frigul. Care il amorteste incet, incet. De obicei nu rezista mai mult de o ora de stat in picioare, si atunci se intoarce incet acasa. Cateodata flamand. Cateodata trist.

Un privitor din afara s-ar fi intrebat ce gandeste acest om batran, care se sprijina in baston, sprijinit de o ghereta de ziare, langa o statie de metrou. Incearca sa stea drept, dar nu reuseste. Efortul este vizibil cateodata, cand se stramba si isi duce putin mana inspre spate. Dar isi revine repede, si se indreapta cand simte ca se apleaca prea mult. Caciula de blana este dintr-un material vechi. Se poate ghici ca a fost purtata ani buni, si ca poate a fost eleganta la vremea ei. Dar acum ii confera doar acea completare a imaginii lui, de vechi. De uzat. Poate de aceea nu multi sunt cei care ii arunca macar o privire fugara.

Isi strecoara o mana tremuranda in buzunarul paltonului. Este acea amagire. Acea deziluzionare proprie. Poate ca n-a verificat bine azi dimineata si poate mai are niste bani. Prin grosimea manusii, nu simte foarte bine buzunarul si ce e in el. Aude clincatul a doua monezi, si le apuca incet cu degetele. Se chinuie putin pana reuseste sa le tina pe amandoua in pumn. Scoate incet mana din buzunar si deschide pumnul. Sunt doua monezi de o mie de lei. Nici pe departe suficient. Ofteaza incet, si aburul ii iese din gura, topind putin zapada de pe mustata stufoasa. Si alba. Impreuna cu barba lunga si alba si ea, chiar are un aer de Mos Craciun. Dar unul in mizerie, trist si apasat de greutati.

Se indreapta si arunca o privire in jur, putin usurat. Este momentul sa mearga acasa. Poate se va intoarce mai tarziu, daca mai are putere. Simte un miros de pateu cald, si asta face ca foamea pe care o are sa se accentueze dureros. Dar nu din cauza mirosului apetisant, pentru ca nu mai stie de mult ce inseamna apetisant, sau bun. Este doar reactia organismului la perceperea hranii. Care poate sa fie orice, bun sau rau la gust. Nu exista mofturi. Exista doar necesitate, iar asta e un lucru pe care multi nu il inteleg, si el le doreste  sa nu il inteleaga. Sa nu stie ce inseamna sa te resemnezi, si sa nu stie ca nu este nici o diferenta intre o rosie cu branza si o friptura. Amandoua sunt hrana. Diferenta de gust si de rafinament intre un covrig cu susan de 6000 de lei, de multe ori mic dejunul lui, si un sandvis cu salam de Sibiu este inexistenta atunci cand incerci sa supravietuiesti, nu sa mananci ceva bun.

Toate aceste el le stie si ii trec rapid prin minte.

- Zii bogdaproste, tataie…

Ridica privirea si se uita la un barbat care ii intinde o punga aburinda. O apuca incet cu mana si se uita inauntru. Sunt niste pateuri calde. Ridica ochii, si se poate ghici o lacrima in coltul unuia dintre ei:

- Bogdaproste! Saru-mana! Sa iti dea Dumnezeu sanatate!

Domnul ii zambeste fara sa zica nimic, si ii intinde si o hartie de o suta de mii, pe care i-o baga in punga. Apoi isi aranjeaza gulerul hainii, isi indreapta ochelarii,  si porneste inspre gura de metrou. Zambetul i-a disparut de pe fata, si a ramas doar o privire neutra.

Batranul se uita in urma lui, si strange punga in mana. Apoi porneste si el incet inspre casa. Cand ajunge in sfarsit, intra obosit in scara blocului. Paznicii se opresc din sporovaiala cand trece pe langa ei, mergand inspre subsol. Ii poate auzi incet de tot, cum susotesc:

- Uita-te la mosu’ asta, frate! Asta e nebun. Cum sa iesi din casa pe vremea asta, la varsta asta?

- Da’ unde merge?

- Dracu stie! Cateodata nu iese cu zilele. Altadata iese de doua-trei ori pe zi. O avea chef de plimbare.

- O fi nebun. Dracu’ sa-l ia!

El intra in camaruta de la subsol, pe care nu plateste nimic, pentru ca il lasa Doamna Administratora sa o foloseasca. Se aseaza pe cartoanele care ii slujesc ca pat, si pune punga pe singurul scaun din incapere. Se intinde incet si inchide ochii. Nu va manca acum pateurile, chiar daca sunt calde. Pentru ca e dimineata, si daca le mananca acum i se va face foame pana diseara. Asa ca va dormi cateva ore, si le va manca la pranz.

E intuneric. Si liniste. Si miroase a pateuri calde.

Sfaturi de la Doctor “Love” Baycee

Putin amuzat de popularitatea acelui “A cui e vina?” in randurile persoanelor de sex feminin pe care le cunosc, am decis sa scriu si acest post, care va intra in categoria “Aberatii”. Aici imi voi explica eu toate rationamentele si mecanismele pe care le-am inteles despre femei. Domnilor, scoateti carnetelele si notati-va! Doamnele din randul din spate, va rog mai incet cu rasetele!

Unu la mana. Situatia ipotetica in care ai cunoscut o tipa, si nu stiti multe unul despre altul. De la inceput pot sa spun ca daca esti prea “nice” si prea “atarnator” (n-am gasit alta rima), esti “uncool”. Nimeni nu are nevoie de cineva care tocmai a cazut in fund si recita din Eminescu poezii in care lauda fumusetea femeii de langa el. Sure, este flatant. Dar esti si un “looser”. Putina originalitate? Femeile nu judeca atractia la nivel abstract. Daca nu ai 1.80 si nu esti Brad Pitt, va trebui sa gasesti alte moduri de a starni interesul in ele (trecem peste cele care se vor sui cu tine in masina daca ai BMW/Jaguar/etc, astea nu merita atentia ta oricum).

Barbatul este un goriloi (de ce sa nu o recunoastem, oricat am masca-o). Cand vede o femeie, o pune pe o scara de la 1 la 10. Va imaginati cum se face notarea, presupun. La femei este diferit. Ele au 2 scari: una pentru prieteni, si una pentru iubiti. Cu riscul sa ma repet: daca sunteti prieten cu o femeie, NU va puneti mari sperante in a trece la categoria iubiti. Inca mai zambesc cand ma uit la comedii romantice (mai hranesc naivul din mine cu asa ceva) in care dupa 10 ani cei doi prieteni se casatoresc, dezamagiti de aventurile pe care le-au avut amandoi. Asa ceva NU se intampla (se intampla, dar foarte rar, iar pentru ceea ce urmeaza noi sa invatam, este irelevant).

Asa cum un barbat “da o nota” femeii in primul minut cand o vede, la fel si femeia “da o nota” barbatului din primele conversatii pe care le are cu el. Ceea ce urmaresti TU, masculule feroce, este sa NU fii categorisit ca “un prieten”. Te porti plat, cazi in genunchi si o sorbi din priviri……pai atunci iti meriti soarta. Ceea ce multi nu realizeaza este ca femeile nu fac aceste alegeri constient. Trebuie sa recunoastem ca intuitia feminina este un mit adevarat. Ea exista! O ignorati pe socoteala voastra! Cum puteti sa o impiedicati pe ea sa simta aceasta “prietenie”, si ceva mai mult? Pai…nu fiti “nice guys”. Bine, sa nu fiti nici “not nice guys”. Raspunsul este undeva pe la mijloc. DAR! Tensiunea pe care tu o simti in timp ce vorbesti cu ea si esti atent sa fii PERFECT si sa nu faci o greseala este primul semn pentru ea ca esti un bun prieten care o va sprijini in viata si pe umarul caruia va putea plange linistita, in timp ce tu, goriloiule, probabil incerci fara succes sa iti sucesti gatul sa te uiti la ea in decolteu (nu radeti, am trecut prin asa ceva…..)

Cum scapi de tensiunea asta? Pai, in primul rand, trebuie sa intri intr-o stare de spirit aferenta. Nu mai fi asa crispat. Daca ea te place, probabil ca e mai tensionata ca tine. Ghici ce? Femeile sunt MULT mai ingrijorate de aparentele pe care le dau decat barbatii. Daca este nevoie, goriloiule, puneti un afis pe usa care spune “FEMEILE SUNT MAI TENSIONATE CA MINE LA PRIMA INTALNIRE!” si da cu capul in usa aia pana cand fruntea ta iti spune ca a inteles.

Bun. NEXT!

Amuzant, Increzator, Misterios.

1. Multi tipi fac greseala de a incerca sa faca glume fara a face misto de partenera lor, de frica sa nu o jigneasca. Una la mana, femeile simt si asta, si se poate sa perceapa ca le subestimezi capacitatea de a intelege o ironie buna, automat bila neagra. Femeia domnilor, nu este asa. Intelege, judeca, are ganduri pe care le leaga. Deci nu mai fiti voi atat de ingrijorati ca nu o sa inteleaga ironiile voastre si ca o sa se supere. Zambiti, si fiti stapani pe situatie. Daca are tocuri mari, poti sa o intrebi: Tu ai de fapt 1.40 fara tocuri? Daca pare ca s-a “gatit” in mod special pentru aceasta intalnire: Sunt impresionat. Arati foarte bine. Te-ai pregatit special pentru mine? (Da, este un compliment, si nu este bine sa faceti complimente femeilor, cel putin nu la fiecare 5 minute goriloilor, dar acest compliment aduce 2 chestii in discutie: arata ca iti place cum s-a imbracat/machiat, ceea ce o face pe ea sa se simta bine, si doi, TU devii stapan pe situatie, si incepi sa conduci valsul. Daca iti raspunde cu “Da, bine-nteles” poti sa raspunzi “N-ai de ce, nu sunt atat de special”, si sa razi. Daca iti raspunde cu “Nu, asa ma imbrac de obicei” poti sa raspunzi “Sunt intr-adevar impresionat. Dar destul despre tine. Sa vorbim despre mine!” si sa razi.)

Note: Da, este ok sa radeti ( si chiar recomandat) si sa va simtiti bine, si sa nu fiti crispati. Fiti naturali, pentru Dumnezeu.

2. Increderea la un barbat este atragatoare. Neincrederea inseamna ca esti slab. Un barbat mai increzator decat media este atragator. Inseamna ca STIE CE FACE. TU, stii ce faci? Sau transpiri in continuare, de frica sa nu o superi, de parca ar fi un animal care se sperie si fuge la prima miscare gresita? Glumele de mai sus, de la punctul 1? Mie mi se pare ca pleznesc de incredere. Arata ca nu iti este frica sa spui lucrurilor pe nume, sa faci putin misto, si sa razi. (Daca ea nu rade, e mai nasol).

3. – Cu ce te ocupi? – Sunt manager la o firma de QA….

NU! NU! NU! NU!

Ati omis punctul 1 si 2. Raspunsul corect:

- Sunt top model pentru casa de moda a lui Botezatu’! (merge excelent daca NU aveti nici pe departe fizicul unui top model <— aici intru eu LEJER!). Daca acest raspuns nu provoaca macar un zambet, ori sunteti balbait, ori ati vorbit incet, ori ea nu aude foarte bine….

Inceteaza mai goriloiule la ati expune viata pe masa in fata ei. Este boring. Asta doar daca nu esti dresor de lei, star rock, scriitor si alte profesii care au priza la femei (e posibil sa ma insel la partea cu dresorul). Adauga si tu putina ironie. Fa-o sa ghiceasca. Amuz-o cu variantele pe care le oferi. FII MISTERIOS! Nu e nimic mai patetic decat:

- Cu ce te ocupi?

- Lucrez la …. o agentie de publicitate!

- Da? Interesant!

- Da!….

Urmeaza 10 secunde de liniste in care te gandesti ce ai putea sa ii povestesti interesant despre serviciul tau. Ghici ce? Nu intereseaza pe nimeni ce ai facut tu AZI, IERI, MAINE la servici. Ea nu are servici? Bravo! Tocmai i-ai adus aminte ca azi a avut o sedinta naspa….

- Cu ce te ocupi?

- Sunt top model la casa de moda a lui Botezatu’!

- (probabil rade) Da?

- Nu. De fapt sunt agent secret la serviciile secrete ale Uzbekistanului…

- (probabil rade)….

- Glumesc, glumesc! De fapt lucrez la o agentie de publicitate. Dar noaptea ma transform intr-un supererou!

Si de aici porniti o discutie cel putin amuzanta.

Gata! M-am distrat putin scriind asta. DAR sa nu credeti ca ceea ce spun e fals. E cat se poate de adevarat si merge! Astept criticile feminine sa confirme ce am zis (va dati seama cat de rusine o sa imi fie daca de fapt gresesc total, nu?)

A cui e vina?

Citeam ieri despre o tipa care isi plangea de mila, spunand ca nu intelege cum de barbatii pe care ii cunoaste ii ajung in 99% din cazuri prieteni, si nu iubiti. Bulversat de aceasta lipsa de rationament, m-am gandit sa elucidez aici misterul, chiar daca respectiva probabil nu va citi aceste randuri. Macar ma voi simti eu impacat.

1. Sunt timida.

Draga mea, nasol. Rau! Personal iti zic ca e naspa, care va sa zica este. De ce? E simplu. Cat timp tu il vezi pe armasarul Fernando pe strada si incerci sa legi un contact vizual cu el, desi inima iti bate cu putere, si simti cum sangele iti pulseaza in vena de pe frunte, el este distras de alta tipa care nu are nici o jena in a il verifica din cap pana in picioare, trecand de la freza la ochi, la gura, la gulerul camasii descheiate unde i se vede parul carliontat de pe piept, la curea si in final la pantofi. Goriloiul, goriloi, se va simti flatat si in cazul in care nu este si el timid ca tine, va zambi domnisoarei care este atat de insistenta pe fizicul lui. Ea: 1. Tu: 0, ca inca incerci sa ii atragi privirea ne-uitandu-te la el, deci esec total.

2. Toti barbatii pe care ii cunosc imi ajung prieteni, si nu boyfriends.

Pai, na, ce sa zic….eu cred ca e vina ta. NU exista nici o posibilitate ca un barbat sa nu vrea sa fie mai mult de prieten cu o femeie. Deci dorinta este. Problema vine din “obstacolele” pe care femeile le pun in fata armasarului, sau din comportamentul lor. Ca sa fim perfect cinstiti, avand in vedere ca in Romania noastra momentan sunt 40% barbati si 60% femei, multi dintre noi (eu inclus) ne-am cam saturat de aerele de “vreau sa fiu cucerita” pe care unele matroane le abordeaza. Sure, as avea un motiv sa vreau sa te cuceresc, daca ati fi voi 40% si noi 60%. Dar nu e asa. E invers. Ceea ce inseamna ca pentru fiecare tipa care tine garda sus prea mult, plictisind potentialul barbat care o urmareste, exista alta care va sti sa fie cand accesibila, cand inaccesibila, provocand acel mini-joc de teasing care este atat de placut (dar care iarasi, daca dureaza prea mult, plictiseste). So, revenind. Ori toti barbatii pe care ii cunosti tu sunt homosexuali (exclus, dar posibil daca frecventezi numai baruri ca Sherlock (s-a inchis de ani buni) si Santa Fe), ori esti tu urata. Posibilitatea ca o femeie care este cel putin ok sau draguta (deci nu o frumusete orbitoare) sa fie tratata ca “amic” de barbati este ZERO, doar daca nu intervine factorul “cum se comporta ea”.

Despre cum se comporta ea: O sa radeti voi, femeilor, dar barbatii stiu si ei o chestie (eu cel putin o stiu). O data ce ai intrat pe “friend zone” cu o femeie, sansele sa iesi de acolo sunt infime (la fel de mari ca sansele ca Adrian Copilul Minune sa se apuce sa cante Heavy Metall). O femeie te va privi ca pe un prieten/frate, si…cam asta e. Sfatul meu personal pentru cei care sunt blocati acolo: MERGETI MAI DEPARTE! Nu va pierdeti timpul sperand ca POATE ea va vedea cat de buni sunteti voi la suflet si la la la, si li li li, si peste 3 ani, ca in filme, ea va realiza ca ati fost aproape de ea tot timpul, si va aprecia. Rahat de bou! Am fost si eu acolo, am facut si eu ceea ce un baiat sensibil ar face, am asteptat, am sperat. N-are nici un sens. Hmm, nu, nu sunt “bitter”. Sunt doar logic. Move on, este cea mai buna solutie. Daca nu crezi asta, revino la pasajul “40% barbati, 60% femei”. Balta are peste, cum s-ar zice. Nu merita sa iti pierzi TU timpul pentru asa ceva. Daca TU nu esti indeajuns pentru cineva, acel cineva nu este indeajuns pentru TINE.

Of, sa revin iarasi: Tu, draga mea, te comporti ca o prietena, si esti si timida. Nu stii sa il mangai pe spate din cand in cand, sa ii pui mana pe genunchi cand vorbesti cu el (si crede-ma ca am patit eu asta. este imposibil sa ignori o femeie care vorbeste cu tine in timp ce ti-a pus mana pe genunchi/picior/pulpa). El:

a) Goriloi. Vede. Incearca putin sa lege ceva. Tu te sperii si te retragi. El zice “fuck it”, zambeste frumos, te trece la categoria “nu ajung cu ea in pat” si in momentul ala nu mai existi pentru el.

b) Timid. Ii e prea frica sa incerce ceva. Tie la fel. Amandoi va duceti acasa si plangeti pe perna seara, sperand ca marea dragoste va aparea.

“Barbatul nu trebuie sa fie timid! Trebuie sa fie barbat! Sa incerce!” <— whatever. Mie mi s-a cam luat de acest arhetip. Poate e momentul sa faca si doamnele niste pasi in fata, avand in vedere ca majoritatea s-au emancipat atat de mult incat nu mai gatesc si nu mai poarta fuste (este fixul meu personal. O femeie adevarata gateste si poarta fuste, care sunt mult mai sexy decat pantalonii. O fusta business >>>> orice pereche de blugi mulati, parerea mea). M-am saturat si de perversele care:

a) se imbraca provocator

b) se rujeaza/machiaza ca pentru nunta

c) merg in baruri si resping orice incercare de a intra in vorba cu ele

d) probabil merg acasa si se simt satisfacute de puterea pe care o au (respingerea barbatilor atrasi de ele) , comentand in acelasi timp cat de “porci si nesimtiti” suntem.

Obisnuiau sa ma enerveze aceste specimene. Acum nici macar nu ma doare in cot. Imi vine efectiv sa rad cand le identific (si sunt usor de recunoscut).

Morala: Doamnelor, nu mai fiti timide. Doar voi aveti de pierdut.

P.S. Ranting random in timp ce sunt la munca, si probabil pentru care partea feminina de pe lista de mess ma va critica (dar sunt obisnuit).

Se termina anul

Si nu se face sa nu mai scriu din cand in cand. Multumesc fanilor (incepand cu Roberto) care m-au mai interpelat din cand in cand cu un “nu mai scrii?”. Motivul este simplu. Nu am mai avut nici chef si nici idei. Mare parte a fost si din cauza acelui “Nu ma vei citi…” pe care nu regret acum ca l-am scris, dar privind la rece poate ar fi fost mai bine.

Am devenit mai cinic, si mai “rau”. Mai ironic si mai sarcastic. Mai nepasator. Mai logic? Mai “i don’t care”. Nu stiu daca este un lucru bun sau rau, si nici nu pun problema asa. Daca imi este bine asa? Deocamdata ma simt excelent in aceasta postura.

Drumul spre servici s-a prelungit cu inca 4 statii. Acum cobor la Semanatoarea. Trecand peste faptul ca nu gasesti “de haleu” decat mergand cel putin 10-15 minute (unde esti tu, oh, Universitate cu 3 cantine, 4 shaormarii si 2 pizzerii la 2 pasi?) si uneori chiar mai mult (pana realizezi ca mai bine iei metroul 1 statie doh), trebuie sa recunosc ca partea romantica din mine apreciaza cat de frumoasa este Dambovitza, cu culoarea ei verzuie (incerc sa nu ma gandesc ca nu este culoarea naturala) si Lacul Morii care se vede atat de bine de la biroul meu (si iarasi incerc sa nu ma gandesc la valize pline de reprezentanti ai Asiei veniti pe taramurile neaose).

Sambata am fost la nunta. Trecand peste faptul ca am fumat si foarte mult, pot acum sa spun cu mana pe inima ca “tuica + Sprite = teh win”. Am avut grija sa nu amestec bauturile (in-afara de un whisky de pornire la inceput si paharul obligatoriu de sampanie la tort) asa ca am putut da gata o bardaca de tuica amestecata cu 2l de sprite, fara sa ma imbat (stiu ca pentru unii alergatori de performanta juma’ de litru de tuica e doar “incalzirea”, dar eu nu sunt un bautor inrait). A fost o nunta frumoasa, si la care mi-a facut placere sa ma duc. Am vazut 2 oameni fericiti (mai multi, dar ei erau in prim plan) si le doresc sa li se implineasca tot ce isi pun in minte. Noroc si sanatate pentru Cos si Diana! (Cos care ma face “nigga” la ora 11 dimineata si Diana care este atat de buna sa imi critice mereu iesirile sarcastice pe blog, i love you guys)

Si pentru ca mi-am facut putin chef, si mi s-au incalzit degetele, promit ca zilele astea sa scriu o poveste, sau o intamplare.

Eugen

A avea noroc

Arunc pe gat ultima picatura din paharul de vin.
- Si de ce nu joci la cazino? intreb.
Rade fermecator. Isi da parul pe spate si spune zambind:
- N-ai inteles nimic. Nu merge asa!
- De ce? si ii fac semn chelneritei sa ne aduca nota.
- E simplu. Sunt prea aproape de cauza si efect. Eu trebuie sa fiu cat mai departe de cauza ca sa mearga. In plus, companie proasta, stii cum e in cazinourile noastre.
- Stiu, stiu, si ma duc cu gandul la noptile petrecute langa Astoria si Princess, ca barman.
Ma uit putin sceptic la ea.
- Ok, am inteles. Nu ma crezi.
Incepe sa rada iar.
Oftez incet, incercand sa zambesc.
- Stii ca pare putin fantastic, nu?
Soarbe putin din paharul de fanta, si privindu-ma printre gene, imi zice pe un ton ironic:
- Vrei sa muti te rog scaunul ala putin mai spre tine?
Ma uit la scaunul de langa mine putin incurcat. Decid sa o ascult. Pare ca ma urmareste cu privirea cand il trag mai aproape de mine si parca se asigura ca o fac corect.
- Acum, sa continuam, zice incet. Daca vrei, putem sa ne plimbam putin prin oras, si o sa iti dau un mic tur prin care sper sa intelegi niste chestii.
- Sure! zic.
Inca nu am iesit din socul de a fi tras de maneca in plina strada de aceasta femeie de 20 si ceva de ani, cu parul castaniu roscat (destul de lung) si tarat in primul bar, discutand vrute si nevrute cu cineva total necunoscut.
Chelnerita se indreapta spre masa noastra si depune nota langa sticla mea de vin. Ma uit, si dau sa bag mana in portofel. Ma chinui sa scot portofelul din buzunarul hainei, buzunar in care mai sunt si cartile mele de vizita, bonurile de masa si telefonul. Simt o mana rece care ma atinge pe cot.
- Stai linistit, platesc eu.
- Nu se poate! decid rapid fara sa ridic privirea si ma chinui in continuare cu portofelul.
- Nu cred ca merita sa te certi cu mine pe chestia asta, imi zice zambind. Crede-ma ca nu duc lipsa de bani!
Analizez putin tot ce mi-a spus pana acum si dau din umeri resemnat.
- N-am sa ma lupt pentru dreptul de a plati consumatia, daca asta urmaresti. Pana la urma maine….
- Pui apometre…
- …pun apometre…
Incep sa rad si eu, iar ea zambeste satisfacuta.
- Hai sa merge, ma indeamna.
Imi iau haina de pe scaun si ne ridicam. Chiar in acel moment un grup intra pe usa. Doi baieti si doua fete. Toti rad. Primul baiat se opreste la mijlocul scarii si, inca razand, se intoarce inspre ceilalti:
- Deci, intelegi? Profu’ a stat langa el 5 minute, tot tusind, si ala nimic. Nici macar nu isi dadea seama, si continua sa vorbeasca in casca!
Razand, face un pas in spate, si aluneca pe langa mine. N-am timp sa il opresc cu mana si il vad cum se pravaleste de la un metru inaltime fix inspre masa noastra. Cade pe spate, iar capul ii trece la o distanta cat o palma de scaunul din dreapta mea. Cei trei se reped sa il ridice de jos. Voia buna le-a trecut, si vad ingrijorarea pe fetele lor. Voiosul se ridica de pe jos injurand, rosu in obraji. Simt ca ea ma trage de mana si o aud soptind:
- Capul spart, chemat Salvarea, urat de tot, n-avea sens sa iti stric seara.
Iesim afara la aer curat. Imi aprind o tigara cu noul meu Zippo. Degetele imi tremura putin, si nu din cauza ca e frig afara.
Ma ia de brat si o luam agale inspre Romana.
- Mda, ciudat…admit dupa ce trag cateva fumuri lungi din tigara.
- Eh, ciudat!
Mai mergem cativa pasi in tacere. Are mainile reci, in contrast cu ale mele care sunt foarte calde.
- Te duci acasa? ma intreaba.
- Eu? N-am planuri in seara asta…
- Ca in fiecare seara de altfel, vrei sa zici, si rade iarasi.
- Razi cam mult, esti cumva nesigura pe tine si vrei sa atragi atentia asupra danturii perfecte, sau pur si simplu nu vrei ca altii sa simta ca esti de fapt o persoana foarte trista?
Stiu ca am bravat putin cu analiza asta ad-hoc, dar nu mi se pare ca e o gogomanie mai mare decat cele pe care le spun de obicei.
- Eh, nu…de fapt, rad pentru ca totul este atat de amuzant. Stii, probabil ca influentez putin lumea din jur cand le spun anumite chestii, dar in 99% din cazuri, tot ce stiu este adevarat.
- Se intampla sa mai si gresesti?
- Oh, da! Si de obicei gresesc cand e ceva foarte important. Este cumplit de enervant, intelegi?
Acum rad eu.
- Cred ca inteleg, zic incet.
- Stai putin pe loc. Nu ti se pare ca se vede atat de frumos luna?
Ma opresc si ma uit in sus. Nu vad nici o luna pe cer.
- Nu va suparati, aveti un ceas?
Ma intorc. Ea l-a interpelat pe un domn imbracat la costum, care are in mana dreapta un diplomat. Acesta se opreste pe loc incurcat vizibil de intrebare, la care probabil nu se astepta, si trec cateva secunde pana reactioneaza si scoate mana din buzunar, uitandu-se la ceas.
- Zece fara un sfert!
- Multumesc!
Se intoarce spre mine si zambeste. Eu ma uit la ea si aud o pocnitura pe asfalt. Ma uit in dreapta si observ resturi de tigla care au cazut impreuna cu o caramida destul de maricica de pe acoperisul casei langa care ne-am oprit. Domnul in costum se opreste pe loc, injura si ocoleste caramida.
- Iar fi cazut in cap?
- Probabil. Atat de departe nu bat. Cert e ca era o sansa foarte mare ca asta sa se intample. Hai sa mergem.
Ma ia din nou de brat si continuam sa mergem.
- Auzi, dar…pana la urma…nici macar numele nu mi l-ai zis.
- N-are nici o importanta. Conteaza atat de mult?
- Ar fi un inceput, pana sa te intreb si alte chestii.
- Poti sa imi zici cum vrei. Ileana. Stiu ca iti place foarte mult numele asta.
- Mda, imi place. Ileana…poti sa o iei de la capat te rog?
- Cu ce?
- Cu totul!
Ofteaza imbufnata.
- Pur si simplu stiu anumite chestii. Stiam ca baiatul ala va aluneca pe scara si se va lovi de scaunul pe care tu ai avut intuitia sa il muti putin mai la dreapta. Stiam ca acea caramida il va lovi pe domnul acela imbracat in costum, stiu de exemplu ca pustiu din fata noastra este la prima intalnire si nu stie ce flori sa ii cumpere mandrei cu care se intalneste si care va sosi cu primul autobuz si tocmai de aceea….VAAAI CE VIOLETE FRUMOASE……ii dau un mic indiciu care se va dovedi un lucru nemaipomenit pentru el…
Ma uit in spate. S-ar parea ca vorbele spuse de ea au avut efect. Pustiul se uita in sus, parca aducandu-si aminte ceva, si il aud spunand:
- Violetele cat costa?
- De asemenea, stiu ca atunci cand aveai 12 ani ai fost la cursuri de innot si era sa te inneci cand ai intrat in apa prea mult si ai alunecat pe mazga de pe fundul bazinului dar din fericire un baiat a trecut innotand pe langa tine si te-a lovit cu coatele, si te-ai stabilizat dupa niste guri bune de apa cu clor si Doamne iarta-ma ce o mai fi prin apa aia din Floreasca.
Deloc suprins:
- Il cunosti?
- Sa zicem ca e un coleg de breansa.
- Sunteti mai multi?
- Niciodata destui, dar ne place sa credem ca facem o diferenta.
- Din tot ce imi spui, imi vine sa cred ca ai avut un motiv sa ma tii de vorba o ora in acel bar, si ca nu ai facuto doar pentru ca ti-am atras atentia pe strada.
- Da, normal ca am avut un motiv. Ce sens ar avea sa ti-l spun? Sa zicem ca ai fi intampinat niste probleme in drum spre casa.
- Am inteles…
Nu cred ca mai am puterea sa o contrazic sau sa fiu sceptic. Nici nu cred ca e nevoie sa ceri dovezi la infinit atunci cand lucrurile se petrec chiar in fata ta. Indraznesc, putin timid:
- Si…esti un inger?
Zambeste si incepe sa rada incet.
- O zana!
- Pe bune?
- Ha! NU! Daca as fi zana, as astepta autobuzul in statie? Nu as zbura spre cer? Ar fi mai simplu sa ajung acasa.
- Nu, nu ai zbura. Pentru ca nu ar fi normal. Vei lua autobuzul ca o persoana normala care nu ii zice unui om pe strada “stai pe loc ca iti va cadea o caramida in cap peste 2 secunde”, ci il vei intreba cat e ceasul si il vei lasa sa creada ca a avut noroc ca l-ai intrebat, altfel l-ar fi lovit acea caramida in cap.
- Te prinzi repede. Noi toti avem nevoie sa credem ca avem si noroc in viata.
- Si nu avem?
- Deloc. Totul e predestinat. Pana la un punct, dar e complicat sa iti explic.
- Si norocul meu la zaruri? De care sunt, sau am fost, atat de mandru atunci cand jucam boardgame-uri?
- Hmm, sa zicem ca asta e o parte din ce nu e predestinat. Sa zicem ca aveai noroc la zaruri doar pentru ca tu credeai ca ai noroc la zaruri si pentru ca cei din jurul tau credeau ca ai noroc la zaruri. Intelegi acum?
- Putin, dar presupun ca e mai complicat de atat.
- Oho, si inca cum!
Aprind a cincea tigara.
- Multumesc!
Se uita la mine putin intrebatoare:
- Nu ai de ce. Nu e foarte bine cand ma amestec atat de mult in anumite chestii, si in seara asta tocmai am facut-o. Sa spunem ca am o feblete pentru tine. Sau sa zicem ca oricum la un moment dat ne vom re-intalni.
Trag din tigare gandindu-ma.
- Peste cat timp?
- Irevelant. Nu e mai frumos sa nu stii? Surpriza va fi mai mare. Si oricum, daca iti zic, vei tine minte si vei sta ca pe ace pana atunci. Asa, vei uita incet incet, pana in ziua in care ne vom revedea. Plus, nu uita ca trebuie sa inveti sa ai rabdare!
Am o grimasa mica de tot.
- Da, da…stiu…acum vorbesti exact ca ea.
- Imi pare rau, imi zice si ma atinge pe mana mea calda cu mana ei rece.
Tacem putin.
- Uite ca imi vine autobuzul!
- E cel putin hilar, mai ales ca amandoi stim ca nu ai nevoie de autobuz, zic uitandu-ma la masina care se apropie.
- Sa zicem ca fac putin Roleplay… Apropo, maine, fi dragutz si da-i 50.000 doamnei acelea batrane care cerseste langa gura de metrou de langa scara blocului unde stai. N-a mancat astazi deloc, si mi-e frica sa nu pateasca ceva daca nu mananca nici maine. Sa zicem ca m-ai ajuta in felul asta sa am o dimineata mai libera.
- Promit!
- Mersi! Pa!
Usile autobuzului se inchid. Fumez din tigara si ma uit lung dupa el. Mi se face foame, si imi promit sa meditez la toate cele intamplate dupa ce ajung acasa si umplu stomacul, care se resimte dupa un litru de vin consumat cam rapid. O iau incet spre casa.

P.S. Pura fictiune, enorm de lung, dar m-am distrat copios scriind povestirea. Sper sa imi placa cand o sa o recitesc dimineata.

“Terminated”

Adica terminat, sunt azi. Din cauza ca sunt racit. Mort, copt, racit. Sunt singura persoana cu caciula din zona Universitate-Unirii. Cum stiu? E simplu, ma uit pe geam si nu vad pe nimeni cu capul acoperit. Ba chiar mai vad lume la maneca scurta, in timp ce eu sunt cu camasa si haina pe mine si tot ma zgribulesc.

Ce am observat eu la raceala. Pai, in primul rand, nu vine nimeni sa iti dea fluturasi pe strada, daca mergi cu ochii in pamant, tragandu-ti nasul la fiecare 5 secunde, si stergandu-l la fiecare 6 secunde.

In al doilea rand, ai o fatza care zice: “lasa-ma-n durerea mea”, ceea ce este perfect, avand in vedere starea in care esti, in care vrei doar sa fii lasat in pace si sa dormi pe tine in metrou, sa inchizi ochii care te dor, si sa visezi ca esti acasa in pat si respiri normal.

Toata lumea de la servici este induiosata de tine si incepe sa iti dea sfaturi despre tot felul de medicamente. Tu dai din cap, zici “Da!” sau “Nu!”, apoi te duci la birou si bei multe ceaiuri, avand grija sa mai fumezi din cand in cand cate o tigara.

Toti vor face misto de caciula pe care o porti in cap. Pana si femeia de serviciu. Treaba lor, la tine e bine si cald la scafarlie.

Devii mult mai cumpatat. Pentru ca ti-e lene sa deschizi gura si sa articulezi cuvinte, vei vorbi mai putin, automat, te vei gandi mai mult la ce spui si daca merita sau nu spus.

Si observi ca ti-e lene si sa scrii…

Bunul gospodar

Se trezeste la 7 injurand, aducandu-si aminte ca iar a uitat sa dezactiveze alarma care este pusa sa sune in fiecare zi in afara de duminica. Si constata ca e racit cobza.
Asa ca se baga la calculator infofolit in maieu, tricou si bluza de pijama, cu ciorapei in picioare, regretand ca nu a luat si halatul de acasa. Cauta 10 minute caciula, si vede ca nu e nici aia, desi undeva in casa exista sigur, ca a purtat-o luni seara pe la ora 23 cand a iesit sa cumpere tigari si suc, chinuit fiind de inspiratie.
Si dupa ce sta el si se delecteaza pe internet vreo cateva ore, pana la 12.42, zice: GATA! Azi fac curat! General! Dar nu incep cu bucataria ca ma deprim. Incep cu covorul. Care covor trebuie si el dat cu aspiratorul, ca altfel firimiturile si scamele alea se depun si se formeaza intr-un strat dur, care nu poate fi luat nici cu spaclu. Care aspirator trebuie golita punga aia in care se strange prafu, ca sa nu se umfle si sa plezneasca.
Dar inainte de asta, trebuie sa strangi pungile pe care le ai pe langa pat si langa fotoliu. Care pungi nu e toate ele goale. Ca mai are niste reviste, niste haine, niste fetze de perna bagate in ele. Asa ca te bagi la dulapul de haine, unde ma aranjezi putin ce ti se pare in neregula. Si observi o pata pe usa de la dulap. Asa ca iei Pronto si o stergi. Si daca tot ai Pronto in mana te uiti in jur si mai vezi niste pete. Si le stergi si pe-alea. Si daca tot le-ai sters, te duci cu carpa la baie, unde vezi ca chiuveta e cam uratzica (nu murdara). Asa ca mai freci si la chiuveta (de la baie, nu aia de la bucatarie) putin, torni niste Domestos in WC si iesi in hol. Unde vezi frigiderul pe care il deschizi si e cam gol, dar are 2 borcane de mazare in el. Si zici: hai sa fac niste mancare, ca nu mai am. Dar ajungi in bucatarie unde trebuie sa faci multa multa treaba. Asa ca te intorci pe fotoliu, iti dai seama ca n-ai facut nimic, fumezi o tigara, scrii ceva, si o iei de la capat, dar incet…

Sambata dimineata

M-am trezit la 7, pentru ca, uituc fiind, am lasat alarma pe recurrent in toate zilele saptamanii. Este o racoare extrem de placuta, fiind innorat, si picura putin. Stau la calculator si ascult muzica, fumand un pic ofticat si plictisit, impuns din cand in cand de stomac care cere ceva. O salata de rosii ar fi cel mai indicat. Ceea ce imi aduce aminte ca trebuie sa dezghet frigiderul.

A mai trecut o saptamana. Cu multe bucurii si chestii nasoale. Joi seara am dat cu aspiratorul. Vineri dimineata am dat cu piciorul peste tava cu firimituri, deci am dat din nou cu aspiratorul. Tot joi am spalat chiuveta. Ceea ce a avut ca a efect infundarea ei. “GG no Re” ar spune unii. “Sucks” ar spune altii. “Whatever” zic eu.

A trecut vremea sandalelor. Ceea ce e nasol, again. Si a hainelor subtiri. Which sucks more. In metrou in schimb tot cald e, de zici ca esti in sauna, doar ca nu esti dezbracat, singur si relaxat, ci imbracat, impreuna cu multa lume si nervos. Ceea ce imi aduce aminte ca ieri m-am enervat pe un inginer de santier care a luat decizia (numai in Romania) sa puna banda cu “Keep out” in jurul mini-gaurii-santier pe care o sapa langa locul meu de munca. Toate bune si frumoase, dar dobitocul a pus banda aia si in jurul iesirii din cladire. Ceea ce inseamna ca:

- iesi din cladire
- te uiti, si vezi banda cu “Keep out”
- te uiti si mai mult si vezi ca nu e nici o bresa in zidul de banda
- injuri si treci peste

Un prieten vechi

Nu credeam sa il revad atat de curand. De aceea am fost putin mirat cand i-am vazut numarul afisat pe ecranul telefonului.
- Hai pe la mine, zic, nelasand loc de “ce mai faci?”.
- La ora asta?
- M-am mutat, nu deranjezi pe nimeni.
30 de minute mai tarziu, stam amandoi in fotolii si bem o bere.
- Daca nu te-as cunoaste, as zice ca voiai sa ma vezi din pura curtoazie, zic ironic.
- Lasa ca nici tu nu esti pe roze.
Ridic o spranceana.
- Eu sunt ok, stai linistit.
Acum ridica el o spranceana. “Mda, pana la urma 14 ani sunt 14 ani. Nu prea pot sa ma ascund de tine” ma gandesc.
- Nu s-a schimbat nimic, il anunt putin resemnat.
- Nimic?
- Absolut nimic! decret fara urma de indoiala.
El ia un gat de bere si zambeste:
- Pai stai linistit, ca nici la mine!
E randul meu sa zambesc:
- Te-ai insurat?
- Ghici!
- Parasit la altar? intreb precaut.
- Dupa logodna!
- Clasic, si plescai din limba.
Ridic berea la ochi, si ma prefac interesat de impuritatile din sticla. El se lasa pe fotoliu si inchide ochii:
- Dar am cunoscut pe cineva.
- Pe cine?
- O tipa cool.
- Super!
- Mda…
Ii fac semn catre pachetul de tigari. E fumator ocazional. S-a lasat de 5 ani, dar fumeaza daca il imbiii.
Face semn din cap ca nu vrea. Dau din umeri si imi aprind eu o tigara. El ofteaza, si ia si el una.
- Asaaaaa?
- Dar e mai complicat.
- E vre-odata simplu?
- Ma rog. E un fel de “whatever” la mijloc.
Rad zgomotos.
- Nepasare, zic. Indoiala. Ganduri negre peste cele albe. Lasa-ma sa ghicesc. Ti se pare ca ei nu ii pasa la fel de mult de….chestia asta.
Da din cap aprobator.
- Iar tu te indoiesti din cauza asta. Ti se pare ca faci o alegere gresita. O alegere pe care nu o vrei gresita, automat, speri, deci crezi. Automat, te contrazici, pentru ca te indoiesti. Automat, ma suni pe mine sambata la ora….doispe’ si jumatate. Iar eu ce pot sa iti spun? Treci peste! Ma refer, peste indoiala. N-are nici un rost. Poti sa visezi, sa speri si sa crezi, sau poti sa fii realist. Dar in orice caz sa nu fii pesimist. Asta e nasol. Pe pielea mea iti zic. Nu rezolvi nimic.
- Tu crezi…
- Eu cred, admit.
- Mda, m-as bucura sa am optimismul tau.
Rad zgomotos. Atat de zgomotos, ca ma opresc dupa cateva secunde, de teama sa nu trezesc vecinii la ora unu si sapte de minute.
- Mai zii, ca ma amuzi, si am nevoie, il imbii.
- N-am ce sa zic, cam asta e tot, conchide el.
- Pai fii atent aici schema. Maine te duci frumos acasa, iti tragi 2 palme, te uiti in oglina si zici: “Sunt un prost!”.
Acum chiar ca are o expresie de mirare absoluta pe fatza.
- “Sunt un prost, pentru ca ma astept ca acea cineva sa gandeasca exact ca mine, si sa imi raspunda asa cum vreau eu atunci cand zic toate aberatiile care imi trec prin cap. Mai mult decat atat, ma simt afectat cand nu face asta, si se joaca cu mine, cateodata atat de crud, cel putin asa mi se pare mie”
- E nasol?
- Nu schimba subiectul, vorbim de tine acum. Cand o sa am nevoie de consiliere, te sun eu! zic taindu-i avantul. Si nu, nu ai nimerit-o oricum!
- Zici sa imi dau 2 palme?
- Clar! rad incet.
- Auzi, da’ tu, si se uita putin in jur, faci curat pe aici?
- Mai des decat ai crede!
Se lasa pe fotoliu, abordand o fatza obosita:
- Eu o iubesc, intelegi?
- Ca pe fiecare, ii raspund.
- Mda. Asta e. Problema e ca ma indoiesc cateodata de ce simte ea pentru mine.
- Pana la dovezi clare, mai bine nu te indoiesti.
- Pai m-am indoit si de Stela, si uite ca am avut dreptate.
- Eu de Stela ti-am zis ca nu imi place…
- Saptamana oarba inmultit cu 20.
- Doar 5 luni?
- Si acuma….
Isi rupe firul gandurilor des, schimband subiectul.
- Ma gandesc sa nu fie la fel…
- Si daca e? Treci peste, riscul meseriei.
Da din cap, neconvins.
- Asculta. Ne cunoastem de atat timp. Sa iti zic o poveste. Fanel era un tip de treaba. Dar cam temator. Pesimist. Si a intalnit o fata. Si pentru ca el era cam nebun, s-a indragostit de ea imediat. Dar tot imediat, au intervenit temerile, chiar daca ea il iubea. Si s-a instaurat o paranoia vesnica, care pana la urma a facut ca tipa sa plece de langa el. Asa ca el s-a pus pe plans 30 de ani, pana a vazut ca are parul alb, 60 de ani si locuieste inca la parinti. End.
- You’re not making any sense now.
- La ora asta, nici nu ma simt obligat.
- Am plecat, atunci. Mersi de bere, si de sfat.
- Nici o problema, data viitoare cumperi tu, vezi ca beau numai Leffe!
- Si fumezi numai Parliament lights “de cand te stii”, clar!
Rad.
- Si cunosc pe cineva care e nebun!
- Am plecat!
Si a plecat. Cred ca a stat mai putin de 15 minute. Baiatul asta nu are stare mai mult ca mine.

P.S. Ce subiecte se pot aborda la ora 1 noaptea, sambata…te doare capul.