Daca n-ai chef, ce sa faci?

Pai da, n-am prea mai scris. Ca n-am prea avut chef. Idei am avut, si mai am inca. Dar chef? Nema! Pai de ce? Pai pentru ca, analizand obiectiv, tot ce am scris am scris avand o anumita stare, pe care nu l-as numi echilibru interior, ci mai degraba dezechilibru. Momentan insa, sunt fericit, sanatos si voios. Alte vesti despre mine includ faptul ca m-am mutat in Crangasi, si acum fac 10 minute maxim pana la servici. Timp castigat, mai ales seara cand ma doborau cele 40-60 de minute pana acasa. Nu comentez asupra faptului ca in 41 sunt foarte multi domni si doamne mai bronzate, mai ales seara. Asta e subiect de articol separat.

Revenind la ce imi pusesem in minte. Idei am. Unele sunt chiar reusite, pentru mine. M-a obsedat vreo 2 saptamani o poveste. Este vorba de un tanar care merge pe strada, intr-o zi cu soare, si este bucuros. Este bucuros pentru ca stie de ce traieste. A realizat acest mister pe care vrem toti sa il rezolvam. El stie care este scopul lui in viata, si anume, sa moara in acea zi, intr-un anume loc, la o anumita ora. Problema e ca nu vreau sa las totul fara explicatie, si intotdeauna vreau sa explic cat mai logic deznodamantul. Dar….nu gasesc solutia. De ce trebuie el sa moara? Stiu doar ca este un motiv atat de pur si de bun, incat accepta cu zambetul pe buze. Aproape ca isi doreste asta. Dar de ce?

Trecand la a doua povestire, recunosc ca e inspirata de cineva cunoscut. Este vorba tot de un tanar care ajunge acasa, dupa servici, obosit, si observa ca nu merge liftul. El sta la etajul 10, asa ca o ia pe scari. La fiecare etaj intalneste cate un vecin, si ni se prezinta portretul acelui vecin. Povestea socheaza, pentru ca vecinii, aparent, sunt oameni buni, dar isi dau repede arama pe fata. Vecina de la 2 care nu mai aude bine, dar in schimb injura si da cu pumnul in usa de fiecare data cand trece cineva pe culoar. Vecinul de la 4 care sta sprijinit de usa liftului, iar cand tanarul vrea sa il ajute, il scuipa, si ne dam seama ca e beat mort. Cele 2 surori care au stat atat de mult in casa incat s-au salbaticit si nu vorbesc, ci doar se holbeaza la tine. Etc, etc, etc. Este de fapt o poveste a mizeriei umane, cu justificare sau fara, in care unii ajung. Iar el trece prin acest Infern al lui Dante, iar cand ajunge acasa, si deschide usa, il intampina logodnica lui, care il saruta si ii zice: Te iubesc! Sau….deschide usa si e intuneric. E singur, se aseaza in fotoliu, isi toarna un pahar de Pepsi si isi aprinde o tigara. Sau….deschide usa si e intuneric. Si il intampina cainele lui, pe care il mangaie pe cap si ii zice: Ti-e foame, ma?

Sa trecem la povestea numarul 3. El si ea. In microbuz. Ea cu capul pe umarul lui. Vorbesc incet. Nu se saruta. Doar vorbesc si se ating tandru. El, putin transpirat. Ea, total relaxata. Ajung in Bucuresti (microbuzul venea inspre Bucuresti), coboara amandoi, si stabilesc sa se intalneasca. Ea ii da numarul de telefon. STOP! Stai asa? Nu se cunosc? Nu. Acum ne dam seama ca nu se cunosc. Ahaaaaa, de-aia nu se sarutau in microbuz. Aaaah! Asa. Ea pleaca, trimitandu-i bezele, iar el se uita in urma ei zambind, si simtindu-se bine. Se intoarce incet, merge la metrou, si cand baga mana in buzunar observa ca ii lipseste portofelul. STOP! Portofelul? O suna pe tipa, dar raspunde un barbat: Ce domne, ce Adina? Greseala! La insistentele lui, barbatul io taie scurt: GRESEAAAALA! si inchide. Aici intervine iarasi dilema (Fac o paranteza mare: nu am probleme in a scrie actiunea. Niciodata. Am probleme insa in a caracteriza personajul. De fiecare data ma gandesc FOARTE mult la ce va zice si ce va face, si care va fi impresia cititorului asupra lui.): ce zice el la sfarsit? Poate inchide telefonul, se uita in jur, si zice trist: Eh, asta e! si trece peste, purtand cu el amarul unei dezamagiri. Poate baga mana la buzunarul de la piept, isi scoate cardul Raiffeisen si rade: N-ai auzit fa de internet banking? (adica portofelul era gol, si toti banii erau pe card, pentru cei mai inceti). Dar asta inseamna ca e mitocan. Si nu mai iti e mila de el. Nu mai este fata personajul negativ, si chiar daca ea i-a furat portofelul, il urasti mai mult pe el pentru ca e manelofil. Sau, sfarsitul cel mai potrivit: Observa disparitia portofelului. Il cuprinde o furie oarba. Se simte tradat, mintit, abuzat. Il sfasie perfidia fetei. Se uita la hartia cu numarul de telefon, si o strange in pumni. O arunca pe jos, si nu mai are nici puterea nici vointa de a incerca acel numar de telefon, pentru ca este scarbit. Iar in timp ce pleaca incet catre camin (deci e student, aflam acum), soferul se apleaca si gaseste un portofel sub scaunul lui (aaaaaaah, deci ii cazuse, maaaa!!!! Si numarul de telefon era pe bune…..vaaai….)

Voi ce credeti?

Fusei si la mare!