Ce-ati facut?

Ora 1.02 dimineata. Ca de obicei, inspiratie maxima cand nu pot sa dorm. Am tras o ora de zvarcolit in pat aiurea incercand sa ma pacalesc ca voi adormi, dar inca nu se intampla, asa ca dau putin frau liber amintirilor si imi dreg glasul pentru a povesti ceva, chiar daca imi folosesc mainile pentru a o face.

M-am inteles intotdeauna bine cu oamenii mai tacuti si retrasi. Relatia simbiotica este una perfecta. Eu vorbesc, ei asculta. Exemple ar fi multe. Probabil secretul consta in a le capata increderea, si de a intra pe aceasi lungime de unda cu ei, zicand altora lucrurile pe care ei nu au curajul sau nesimtirea sa o faca. Asta ne-avand nici o legatura cu ce voiam de fapt sa povestesc.

****************************************************************************

Stau pe banca si fumez. Ma uit la buchetul de trandafiri de langa mine. O colega de grupa trece cu sora ei mai mare cu 2 ani pe langa mine si intra in camin. Ma saluta mirata, surprinsa si putin trista cand vede buchetul meu de trandafiri. Ii raspund la salut dand usor din cap, stergandu-mi lacrimile. Sta la camera 311, la 5 usi de camera pe care o cunosc atat de bine.
Mai trec cativa studenti, toti susotind la vederea mea. Aprind a 5-a tigara. O umbra acopera soarele.
- Stai de mult?
Ma uit in sus si il recunosc pe Liviu. Student la Psihologie, prieten din copilarie cu Dana. Ne-am intalnit de cateva ori. Baiat de treaba, si un mic model pentru mine, el la 27 de ani, eu la 19.
- De vreo 2 ore, ingaim.
Se aseaza langa mine.
- Am venit sa ii iau lucruile.
Ridic mirat o spranceana:
- De ce?
- A plecat acasa. M-a rugat sa ii iau hainele care au mai ramas. Diseara, in drum spre casa, trec pe la ea si i le las.
Tac putin, si intreb:
- De ce a plecat acasa? Si cat sta acolo?
- Sta 2 luni, apoi se intoarce cand incepe anul 2.
- Nu mi-a zis ca pleaca. Din cate stiam eu, ramanea in Bucuresti vara asta.
Liviu isi aprinde si el o tigara.
- Asa voia la inceput. Dar a zis ca e mai bine sa plece.
- De ce?
Aprind a 6-a tigara. Stam tacuti vreo 5 minute.
- Era ziua ei azi. Ii luasem un buchet de trandafiri!
Mai tacem vreo 5 minute.
- O intimidezi. Nu se simte in largul ei cand e cu tine. Dar nu la modul ca nu te place. Ci doar ca se simte slaba in fatza ta. Se simte o fetitza, nu o femeie. Si asta o face sa se urasca.
Ma uit zambind amar la el:
- Asta din ce carte e?
Zambeste si el, amuzat:
- Poti sa ma crezi sau nu. Eu o cunosc de 15 ani.
Strivesc tigara si ma ridic de pe banca.

****************************************************************************

In anul 1 de facultate, am cunoscut o colega de grupa. Din pacate nu mai imi aduc aminte numele de familie, si nici orasul din care era. Sau poate imi aduc. Slobozia sa fie? Anyway, numele ei era Dana. Noi ii ziceam Blue sau Dana Blue, pentru ca avea o obsesie pentru culoarea, guess, albastra.
Nu mai tin minte cum, cand, unde (si e pacat), dar stiu ca la un moment dat umblam impreuna. De fapt eu ma tineam dupa ea, cred, si ea era ok cu acest lucru.
Era o fata dragutza, cam plinutza, dar agreeata de multi baieti, pentru ca nu ii era frica sa spuna lucrurilor pe nume, chiar daca asta insemna ca uneori era vulgara (foarte rar). Avea (are, Doamne Fereste) o vivacitate putin iesita din comun, cuplat cu un apetit verbal insatiabil. Pentru cei care ma cunosc, inchipuiti-va ca eu eram cel tacut in aceasta mini-relatie (shocking, i know).
Eram un obisnuit al camerei ei de camin, unde mai convietuia cu inca 2 colege. O tipa la istorie, uratzica, grasa dar extrem de funny si amuzanta, si o blonda din … (nu mai tin minte) care arata super bine dar din pacate era inzestrata cu IQ-ul unei moluste. Tinuta la soare. Vreo 3 ani. O molusca tinuta la soare vreo 3 ani.
Dana tocmai se despartise de prietenul ei atunci cand acesta a fost prins in patul semi-conjugal cu o alta tipa. Always call home before you get there, am zis intotdeauna.
Ieseam impreuna des. Chiuleam impreuna de la cursuri pentru a ne plimba pe ruta Romana-Universitate-Unirii benoclandu-ne la magazine. Good stuff, asta era.
Intr-o zi pe la 3, am ajuns amandoi obositi in camera de camin. Eu m-am trantit efectiv intr-un pat si am inceput sa motai (era si o caldura infernala) in timp ce ea a facut un dus si a inceput sa isi arenajeze pedichiura.
Totodata, ea fiind o fata putin mai deschisa, si crezand in prietenia dintre barbati si femei (care nu exista, decat in anumite conditii speciale care oricum includ interesul/dezinteresul sexual al unuia dintre “partener”, dar asta este o discutie prea lunga pentru a intra in ea aici, si poate ar trebui sa cenzurez partea asta sau voi fi aspru criticat), camera lor (cele 3 fete) era des vizitata de colegii de palier, pentru motive printre care includem: o punga de zahar, ulei, sampon, mancare, party, yams, Wist, etc.
In timp ce eu motaiam si ea isi facea pedichiura, o bataie timida la usa se aude:
- Intra, zice Dana pe un ton care m-a trezit brusc din semi-somnul (pe care as vrea sa il acuma, sincer) pe care il cultivam.
Intra …. crap, nici numele lui nu il mai tin minte, sa ii zicem Tantzel. Tantzel avea o pasiune ascunsa pentru Dana. Pasiunea lui era atat de ascunsa ca stia toata grupa si probabil anul de acest lucru. Daca vreti, inchideti ochii si imaginati-va un fade out/fade in in ochii lui Tantzel:
Dana, pe pat, sexy ca intotdeauna, in halat cu 2 nasturi desfacuti si jumatate de san la vedere, facandu-si pedichiura.
Eugen, pe pat, motzaind cu ochii semi-inchisi, cu camasa desfacuta, un aer de …. multumire? pe fatza lui.
Saracul reuseste sa ingaime:
-CE-ATI FACUT?!?!?

****************************************************************************

Intru in camin, si urc la etajul 3. Ajung la camera ei. Usa e intredeschisa si le aud pe colegele ei razand, impreuna cu un baiat. Ma uit in stanga, si il vad pe Liviu venind spre mine. Il salut incet, dand din cap, si o iau in partea opusa. Chiar daca nu este nici o iesire in capatul celalalt al culoarului.
Merg incet, tarandu-mi picoarele. Colega de grupa iese din camera si inchuie in urma ei. Dar eu nu o vad, asa ca aproape dam unul in altul.
Se intoarce suprinsa, si are o privire usor speriata cu care supravegheaza cand fatza mea, cand buchetul de trandafiri.
Stam asa vreo 3 secunde, pana cand, fara sa zic un cuvant, ii intind buchetul de trandafiri, incercand sa zambesc. Ea il apuca incet, si cand simt ca are o strangere mai puternica asupra lui, ii dau drumul. O salut dand incet din cap, si ma intorc sa plec.
- Vrei sa bem o cafea?
Ma opresc putin, incercand sa imi dau seama daca chiar am auzit aceste vorbe sau mi s-a parut. Ma rotesc cu fatza la ea, arborand probabil o figura FOARTE surprinsa. Ea sta in dreptul usii, mirosind trandafirii, si zambind.
Imi umezesc cerul gurii, si ingaim:
- Da. Cred ca vreau sa bem o cafea.
Zambesc si o intreb:
- La mine sau la tine?
Ea rade fermecator:
- Deocamdata doar la o terasa.

Chiar mi-a facut placere sa scriu aceasta “chestie”. Si din cauza micului artificiu de aranjare a paragrafelor, si din cauza ca sunt amintiri putin mai personale. Si pentru ca, per total, sunt amintiri placute.